Un fost judecător al Curții de Apel iași, Dan Anton, iubita acestuia, Marina Moglan, fostul senator Teodor Haucă, omul de afaceri italian Renato Del Gatto și o grafieră de la Judecătoria Iași, au fost trimiși în judecată de DNA, sub control judiciar. Infracțiunile lor au ajuns până la Chișinău.
Potrivit procurorilor DNA, în cursul anului 2014, ca urmare a faptului că Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a unei persoane (având dublă cetățenie română și moldovenească), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă calificată în formă continuată, o rudă a acesteia a apelat la inculpatul Haucă Teodor pentru ca acesta să își folosească influența asupra unor magistrați din cadrul Curții de Apel Iași, în vederea soluționării favorabile a dosarului respectiv.
Astfel, la data de 14 mai 2014, cu ocazia unei întâlniri organizate la un hotel din municipiul Iași, la care au participat, printre alții, inculpații Haucă Teodor și Anton Dan, acesta din urmă le-a dat asigurări interlocutorilor săi că poate interveni pe lângă cei doi judecători învestiți cu judecarea cauzei respective, colegi de-ai magistratului.
Concret, în intervalul 08 mai 2014 – 09 februarie 2015, în schimbul intervenției sale, dar și pentru a garanta succesul demersurilor frauduloase, inculpatul Anton Dan a cerut și primit de la inculpatul Haucă Teodor și o altă persoană următoarele foloase:
– stingerea unei datorii pe care magistratul o avea la un avocat, prin încheierea, de către acesta din urmă, a unui contract de asistență juridică cu persoana trimisă în judecată, contra unui onorariu consistent (2.000 euro),
– să-i achite servicii hoteliere și de transport pe raza orașului Chișinău şi plata consumaţiei la un restaurant din localitatea Străşeni din Republica Moldova.
În cursul lunii februarie 2015, magistrații Curții de Apel Iași au menținut pedeapsa de 4 ani și 6 luni de închisoare faţă de persoana pentru care judecătorul Anton Dan susţinuse că a intervenit.
Începând cu data de 18 septembrie 2014, între inculpații Anton Dan, concubina acestuia Moglan Marina și inculpatul Del Gatto Renato, om de afaceri din Italia, au avut loc mai multe întâlniri al căror subiect îl constituia facilitarea intrării și dezvoltării unor investiții în infrastructură pe piața din Republica Moldova, de către acesta din urmă.
Aceste tatonări s-au concretizat în cursul lunii august 2015, când inculpatul Del Gatto Renato i-a promis magistratului Anton Dan o sumă consistentă, dar neprecizată de bani, pentru sine, și un post de conducere într-o instituție financiară, pentru inculpata Moglan Marina.
Inculpatul Anton Dan a fost de acord cu „oferta” omului de afaceri, angajându-se că va interveni în acest sens atât pe lângă o persoană influentă din cadrul Parlamentului Republicii Moldova cât și pe lângă unii membri din guvernul acestui stat.
Cei doi inculpați chiar i-au intermediat omului de afaceri o întâlnire cu unul dintre miniștrii guvernului din Republica Moldova.
Șantaj
La data de 27 februarie 2015, inculpatul Anton Dan, sprijinit de inculpata Moglan Marina, a pătruns în locuința fostului soț și, fără consimțământul acestuia, a instalat un mijloc tehnic de înregistrare video, disimulat într-un ceas electronic, (achiziționat de către o persoană de pe un site de vânzări on-line, din dispoziția inculpatului Anton Dan și plătit de acesta din urmă) în scopul obținerii unor imagini care să conțină detalii din viața privată a acestuia.
Aceste filmări urmau să fie folosite ulterior de către cei doi inculpați în vederea șantajării persoanei respective, dar și de a-l discredita pe acesta în fața diferitelor organisme ale statului.
În cursul lunii noiembrie 2014, inculpatul Anton Dan, beneficiind de ajutorul concubinei sale, l-a cointeresat material, prin oferirea unor sticle cu băuturi alcoolice, pe inculpatul Popușoi Cătălin Ion, agent de pază la o firmă care asigura securitatea unității școlare frecventată de cei doi copii minori ai inculpatei Moglan Marina.
În schimbul acestor bunuri, inculpatul trebuia să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv să-i semnaleze magistratului orice vizită făcută de tatăl minorilor în cadrul unității școlare, fiind „pus în gardă” în acest fel, cu privire la prezența persoanei respective pe raza municipiului Iași .
În perioada mai 2014 – februarie 2015, după pronunțarea divorțului, fostul soț al inculpatei Moglan Marina și-a manifestat intenția de a devoala în mass-media datele pe care le deținea privind imoralitatea judecătorului Anton Dan, formulând mai multe plângeri penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare care-l vizau pe judecătorul Anton Dan.
Pentru a-l descuraja și pentru a-l determina pe acesta să înceteze demersurile inițiate în justiție sau făcute pe lângă alte autorități ale statului, inculpatul Anton Dan a constrâns persoana respectivă prin ameninţare cu decăderea din drepturile părinteşti şi interdicţia de a mai intra în contact cu copii minori ai acesteia, sens în care prin intermediul inculpatei Moglan Marina a introdus mai multe acţiuni în instanţă în baza unor documente obţinute în mod fraudulos de către inculpat.
Cinci sticle de coniac, o masă și o noapte de cazare
În data de 07 iunie 2013, inculpatul Haucă Teodor a acceptat promisiunea unor foloase viitoare, de la un om de afaceri (martor denunţător) şi a primit, tot în cursul lunii iunie 2013, de la martorul denunţător, în Chişinău, cinci sticle de coniac, în cuantum de 50 de euro, iar în cursul lunilor iunie-iulie, respectiv în data de 09 septembrie 2014, i-a pretins aceleiași persoane, pentru inculpatul Anton Dan, achitarea unui dejun și a unei nopţi de cazare în Chișinău.
Aceste foloase au fost primite, în contextul în care inculpatul Haucă Teodor și-a exercitat influenţa asupra unor funcţionari publici din cadrul Ministerului Transporturilor, determinându-i pe aceştia să emită un număr de trei licenţe de transport, pentru societatea martorului denunţător.
La data de 11 mai 2015, inculpata Prelipcean Mihaela Gabriela, grefier, a fost audiată de procurorii anticorupție, în calitate de martor, ocazie cu care aceasta a fost întrebată în legătură cu natura mai multor mesaje text, tip „sms”, transmise de pe numărul său de telefon mobil, pe numărul de telefon mobil al judecătorului Anton Dan.
Aceste mesaje cuprindeau în esență amenințări formulate de către inculpată la adresa lui Anton Dan, privind o viitoare denunțare a acestuia la Direcția Națională Anticorupție, ca urmare a unor infracțiuni de corupție săvârșite de către magistrat și despre care aceasta pretindea, în cuprinsul mesajelor, că are cunoștință.
Inculpata a precizat în declarația dată la momentul respectiv că acele amenințări nu aveau nici o bază reală, dar după încheierea audierilor, l-a contactat pe magistratul Anton Dan, printr-un intermediar pe care l-a instruit să utilizeze un limbaj codat și să-l avertizeze pe acesta că este interceptat de către Direcția Națională Anticorupție, lucru care s-a și întâmplat la data de 13 mai 2015.
Procurorii anticorupție au dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de inculpații, Popușoi Cătălin Ion, Bădică Doina, Juravle Mihaela, Lupuşoru Carmen-Gabriela și Zvîncă Florin-Daniel.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel București cu propunerea de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză.