Un tânăr de 19 ani din Bacău a fost reţinut pentru înşelăciune şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, după ce a scos 1.700 de lei din contul unui bărbat, informează Mediafax.
Un bărbat de 53 de ani, din localitatea Gîrleni, a fost înşelat de un tânăr în momentul în care a încercat să ridice o anumită sumă de bani de la un bancomat din municipiul Bacău, potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Bacău.
Astfel, bărbatul l-a rugat pe tânărul de 19 ani, aflat în spatele său, să îl ajute să retragă o sumă de bani întrucât nu avea ochelarii de vedere la el. După ce a primit cardul şi codul PIN, tânărul i-a spus bărbatului că nu sunt bani în cont, deşi, în urma interogării, susţin anchetatorii, aflase că suma disponibilă era de 1.700 de lei.
Ca urmare, el i-a înmânat bărbatului un alt card, după care a plecat de la ATM. Nedumerit de situaţie, bărbatul a rămas în zonă şi, la un moment dat, a observat un consătean căruia i-a cerut să îl ajute să interogheze soldul. Însă, după ce au introdus în bancomat cardul dat de tânăr şi au tastat codul PIN, au constatat că acesta este incorect.
„Pe parcursul derulării acestor operaţiuni, tânărul de 19 ani şi-a făcut apariţia la respectivul ATM şi a afirmat că, din greşeală, cele două carduri au fost schimbate între ele. Adresându-se ulterior unităţii bancare, bărbatul de 53 de ani a aflat că, din contul său, într-o singură zi, au fost efectuate operaţiuni de retragere de numerar, în sumă totală de 1.700 de lei, motiv pentru care a depus o plângere la Poliţia municipiului Bacău”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bacău, Narcisa Butnaru.
În urma investigaţiilor desfăşurate de poliţişti, tânărul de 19 ani a fost identificat, fiind reţinut pentru 24 de ore, pentru înşelăciune şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.