UPDATE – În urma incidentului în care a fost implicat o aeronavă a companiei aeriene poloneze LOT, aeroportul din Varşovia a fost închis până cel mai devreme miercuri de dimineaţă.
Zborurul companiei poloneze care trebuia să decoleze în această seara de la Varşovia spre Bucureşti a fost anulat, la fel şi zborul de mâine dimineaţă din Bucureşti către capitala Poloniei.
LOT este singura companie care efectuează zboruri directe între România şi Polonia.
Autorităţile aeroportuare au declarat că închiderea aeroportului poate fi prelungită dacă se consideră că pista pe care s-a petrecut incidentul nu poate permite aterizarea sau decolarea în deplină siguranţă a aeronavelor.
Un Boeing 767 al companiei poloneze LOT, având la bord 231 de persoane (220 de pasageri şi 11 membri ai echipajului) a efectuat marţi o aterizare forţată, fără tren de aterizare, pe aeroportul Okecie din Varşovia, dar nicio persoană nu a fost rănită, anunţă purtătorul de cuvânt al companiei, citat de AFP, potrivit Mediafax.
„Avionul s-a poziţionat pe pistă fără trenul de aterizare; pe pistă fuseseră împrăştiate substanţe speciale ignifuge”, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei, Leszek Chorzewski.
La bordul avionului, care venea de la Newark (New Jersey – SUA), se aflau 220 de pasageri şi 11 membri ai echipajului.
„Toţi pasagerii au fost evacuaţi, nu a fost nimeni rănit”, adaugă oficialul citat.