3.2 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialUltimele păduri virgine ale Europei, aflate în Banat, intră în patrimoniul UNESCO

Ultimele păduri virgine ale Europei, aflate în Banat, intră în patrimoniul UNESCO

Autoritățile române și societatea ci­vilă au început ultimele demersuri necesare pentru includerea celei mai mari păduri virgine din Europa în patrimoniul mon­dial al umanității. Este vorba de pădurile virgine de fag din Rezervația Naturală Izvoarele Nerei, care are o suprafață de peste 5.000 de hectare.

În prezent, acest loc unic din Europa se află pe lista tentativă a UNESCO. Directorul rezervației, Sorin Tudorescu, a declarat, la Radio Reșița, că experții implicați în acest proiect se află pe teren, pentru a face măsurătorile necesare pentru delimitarea exactă a suprafețelor care vor fi incluse în patrimoniul mondial al uma­nității. ”Echipele de experți se află pe teren chiar în aceste zile”, a afirmat directorul Sorin Tudorescu.

În acest demers sunt implicați experții Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, cei ai Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, cei ai Institutului Național de Cercetări și Ame­najări Silvice, dar și repre­zentanții unor organizații de mediu, cum ar fi WWF România sau Greenpeace. Introducerea zonelor cu păduri virgine și seculare de fag în patrimoniul mondial al umanității ar ajuta la salvarea acestei adevărate comori.

În prezent, 65 la sută din pădurile virgine ale Europei se află în județul Caraș-Severin. Activiștii ecologiști doresc ca aceste păduri să devină unul dintre principalii piloni ai păstrării biodiversității acestei regiuni europene, iar singurul mod în care să poată fi exploatate din punct de vedere economic ar fi, în opinia lor, turismul durabil. Deja există mulți turiști din țările occidentale ale Uniunii Europene care vin în zona Banatului Montan pentru a vedea această minune a naturii. Există evaluări ale experților care afirmă că vârsta minimă a pădurilor virgine de fag este de 450 de ani.

Comoara verde a Banatului

Pe lângă pădurile virgine de fag, Rezervația Naturală Izvoarele Nerei mai include și păduri dacice de stejar. Ele au fost denumite astfel deoarece există specialiști în domeniul biodi­versității care spun că aspectul acestor păduri de stejar nu s-a schimbat prea mult din vremea când asupra acestui teritoriu domnea regele Decebal. În zonă mai există și păduri de carpen și de tei. În zona rezervației trăiesc urși bruni, lupi cenușii, râși, pisici sălbatice, vidre, vulturi albi sau lăstuni de stâncă. Rezervația Naturală Izvoarele Nerei este inclusă într-o arie protejată mai largă, Parcul Natural Semenic – Cheile Carașului. 

Cele mai citite

Florinel Coman ar putea deveni coleg cu Dani Carvajal la Al-Gharafa!

Florinel Coman, transferat recent la Al-Gharafa, ar putea să-l aibă ca viitor coleg pe Dani Carvajal, unul dintre cei mai apreciați fotbaliști ai anului...

AS Monaco răspunde ironic la declarațiile lui Cristiano Ronaldo despre Ligue 1!

Cristiano Ronaldo a afirmat recent că Ligue 1 este dominată exclusiv de PSG, iar celelalte echipe sunt „terminate”, iar AS Monaco a oferit o...

Radu Drăgușin, gata să joace împotriva lui Wolves după accidentarea din meciul cu Nottingham!

Radu Drăgușin a ieșit accidentat în finalul partidei dintre Nottingham Forest și Tottenham, pierdută de londonezi cu 1-0, dar jurnaliștii englezi anunță că fundașul...
Ultima oră
Pe aceeași temă