Sublocotenentul post-mortem Răzvan Dumitru Luchian din cadrul Detaşamentului de Pompieri Buftea, Garda de intervenție Măgurele a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealu Spirii” București-Ilfov, mort în incendiul de la începutul acestei săptămâni a fost înmormântat vineri. Incendiul încă nu a fost stins. Potrivit pompierilor, centrul halei fabricii de încălțăminte încă arde mocnit.
Citește și: FOTO+VIDEO. Pompier MORT în incendiul de la Jilava. Procurorii militari anchetează cazul
”Astăzi, 10 iunie, pompierii militari îşi vor conduce pe ultimul drum camaradul de armă, decedat la datorie luni, 6 iunie august a.c.
Alături de familia îndoliată, de colegii îndureraţi şi alte persoane care doresc să îi aducă un ultim omagiu eroului pompier, salvatorii bucureșteni vor organiza un ceremonial militar şi religios de cinstire în memoria celui care a părăsit această lume, fulgerător.
La ora 11.00, pentru pompierii români, timpul se va opri în loc, preţ de un minut. Puţin pentru o viaţă, dar o eternitate pentru recunoştinţa ce o purtăm colegilor noştri decedaţi la datorie.
Pentru profesionalismul şi devotamentul de care a dat dovadă Răzvan în numeroasele intervenţii pe care le-a gestionat, pe platourile fiecărei subunităţi de pompieri din ţară se va păstra un moment de reculegere, timp în care semnalele luminoase şi sirenele autospecialelor de intervenţie îi vor da onorul” transmite ISU București.
Cum a murit Răzvan Luchian
Răzvan Dumitru Luchian a murit luni, în timp ce încerca să stingă incendiul de la fabrica de pantofi de la Jilava. Un zid s-a prăbușit în zona în care acționa alături de alți colegi. Nu a amai avut timp să se retragă. Timp de mai multe ore a rămas captiv sub dărâmături. Colegii nu l-au putut salva.
Pompierul a cazut între hală și câteva containere iar peste el s-a prăbușit un perete, potrivit ISU. Placa de beton, cu dimensiunile de 8X10 m, s-a prăbușit parțial.în exterior, pe direcția de propagare a incendiului. Clădirea are 35×65 m, cu înălțimea peretelui de 8 m. Pereții fabricii erau construiți din plăci prefabricate din beton.
Pentru scoaterea lui de sub peretele dărâmat, au fost necesare echipamente grele pentru descarcerare.
Citește și: Incendiul din Jilava. A TREIA ZI: Încă mai arde mocnit centrul halei
„Aflat într-unul dintre echipajele care acționau pentru lichidare, colegul nostru a fost surprins de un perete care s-a prăbușit. Întrucât flăcările se manifestă cu violență, pompierii nu pot pătrunde în zona în care acesta se află, pentru a-l recupera de sub placa de beton”, transmitea ISU, luni, într-un comunicat de presă.
Tot luni, din ordinul ministrului afacerilor interne Petre Tobă, eroul pompier a fost avansat, post-mortem, la gradul de sublocotenent.
Acum, colegii îi transmit un ultim omagiu.
”Sunt întâmplări ale destinului care ne aduc în împrejurări ce ne pun la grea încercare, aşa cum este şi durerosul moment al despărţirii de bunul nostru coleg, chemat la doar 34 de ani, spre o lume mai dreaptă şi mai bună.
În cei zece ani de carieră ca pompier salvator, Răzvan a participat la numeroase intervenţii, aflându-se permanent la datorie, oferindu-ne tuturor un exemplu de curaj, profesionalism şi dăruire.
Înfruntând natura dezlănţuită, luptând cu focul ori răzbind prin gerul năprasnic şi nămeţii iernii pentru a-i ajuta pe cei aflaţi în suferinţă, el a dovedit o comportare exemplară, demnă de un adevărat pompier salvator.
Răzvan Dumitru Luchian este şi va rămâne mereu alături de noi, colegii lui, cu sufletul său mare şi bun, cu amintirea unui om vrednic, priceput şi capabil.
Să ne rugăm pentru el şi să-l cinstim, cu demnitate şi onoare.
Rămas bun… vei rămâne mereu în sufletele noastre!”, transmite Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul MAI.
Incendiul, anunțat târziu
Se pare că incendiul a fost anunțat foarte târziu. Când au ajuns pompierii, fabrica ardea probabil de câteva zeci de minute.Configuraţia clădirii nu a permis amplasarea scărilor de incendiu aproape de focar, aşa că pompierii au folosit un dispozitiv cu patru laturi.
Pompierii au ajuns la 7.30. ”Fumul se vedea de la București. Au fost alocate foarte repede resurse.Vor fi necesare echipamente de descarcerare grea, la început nu vedeam nimic şi ne bazam doar pe mărturiile colegilor. Nu se pot nici măcar acum apropia foarte mult. S-au luat măsuri din exterior, configuraţia nu a permis nici plasarea autoscărilor, focarul era în interior şi s-a luat această măsură de a acţiona din exterior. Incidentul a fost anunţat târziu la ISU Bucureşti”, a declarat Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al SMURD Bucureşti.
Cazul, preluat de Parchetul Militar
Procurorii militari au deschis dosar pentru ucidere din culpă privind incendiul de la fabrica din Jilava.
”La Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti s-a constituit un dosar având ca obiect intervenţia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii” Bucureşti – Ilfov de stingere a incendiului produs în cursul zilei de astăzi, 06.06.2016, la o societate comercială din comuna Jilava. În timpul intervenţiei un pompier a fost surprins de o placă de beton care s-a prăbuşit peste acesta, cauzându-i decesul.
Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.
Agenția de Protecția Mediului a analizat fumul toxic. Substanțele periculoase nu au ajuns în localitate
Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti a anunţat, marți, că a analizat fumul produs în urma incendiului din localitatea ilfoveană Jilava, stabilindu-se că nu au fost depăşite valorile limită ale concentraţiilor poluanţilor.
„Deşi valorile concentraţiilor măsurate au fost mult sub valorile limită şi tendinţa era de scădere a acestora, măsurătorile vor continua până ce incendiul va fi stins”, se arată într-un comunicat emis de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.