10.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialSute de bucureșteni ies în stradă, sâmbătă, pentru a cere statului să...

Sute de bucureșteni ies în stradă, sâmbătă, pentru a cere statului să legalizeze parteneriatul civil

Sute de persoane și-au anunțat, pe rețelele sociale, participarea la o manifestați stradală, sâmbătă, în Piața Universității, pentru a le cere parlamentarilor să legalizeze parteneriatele civile în România, potrivit unui comunict de presă remis de asociația MozaiQ.

"Sub sloganul “Tradiția noastră e iubirea”, asociația MozaiQ invită românii care cred în drepturile omului, valori europene, egalitate și diversitate să transmită un mesaj puternic aleșilor și să le solicite acestora sa aprobe parteneriatele civile de care ar putea beneficia peste 800.000 de români aflați în relații neoficializate, cupluri gay și heterosexuale. Conform unui Eurobarometru al Uniunii Europene din 2015, peste 35% dintre români susțin drepturi egale pentru persoanele LGBT (lesbiene, gay, bisex, transgender)", precizează sursa citată.

În mod simbolic, la manifestația de sâmbătă din Piața Universității, organizatorii vor oficia parteneriate civile neoficiale pentru cuplurile care doresc să transmită un semnal că își doresc legalizarea parteneriatelor civile. 

Parteneriatul civil, soluție pentru sute de mii de români

 "În condițiile în care din ce în ce mai mulți români aleg să nu-și oficializeze relația de cuplu prin căsătorie, parteneriatul civil reprezintă o soluție practică și care aduce beneficii celor implicați. Fie că vorbim despre dreptul și obligația de sprijin reciproc, dreptul de a alege numele de familie, obligația de întreținere, dreptul la moștenire, dreptul la bunuri comune sau dreptul de aparținător în situația unei spitalizări, toate acestea oferă cuplurilor de sex diferit, dar și de același sex, o protecție reală și concretă. De altfel și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recomandat statelor comunitare să ofere o formă de protecție sau altă cetățenilor care nu optează pentru legiferearea relațiilor prin căsătorie", se mai arată în comunicat. 

România, la coada Europei lângă Rusia și Belarus, în privința parteneriatului civil și al drepturilor minorităților sexuale

În momentul de față 29 dintre cele 50 de țări ale Europei recunosc o formă sau altă de uniuni între persoane de același sex, fie că vorbim de căsătorie sau parteneriat civil. Belgia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Islanda, Irlanda, Luxemburg, Malta, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania, Suedia și Marea Britanie sunt țările care permit căsătoriile între persoane de același sex, în timp ce Andorra, Austria, Croația, Cipru, Cehia, Estonia, Grecia, Ungaria, Italia, Liechtenstein, Slovenia și Elveția au adoptat parteneriatul civil.  România, alături de țări precum Rusia, Belarus, Ucraina, Letonia, Lituania, Moldova, Serbia și Muntenegru nu oferă nicio formă de uniune între persoane de același sex. 

De asemenea România deţine un loc codaş în Europa în privinţa drepturilor acordate homosexualilor. Anul trecut ILGA-Europe, o organizație pan-europeană care militează pentru drepturile LGBT  dădea publicitiății indexul Rainbow Europe 2016. Dintre cele 49 de state analizate, România se situează pe locul 34 având drept criterii de evaluare legislaţia, discriminarea, atmosfera ostilă de care se lovesc membrii comunităţii LGBT. O pondere importantă este acordată protecţiei familiei bazate pe cupluri de acelaşi sex. Indexul Rainbow Europe 2016 este deschis de Malta (87,75%), Belgia (81,85%) şi Marea Britanie (81,44%), iar pe ultimele locuri se clasează Armenia (7,20%), Rusia (6,55%) şi Azerbaidjan(4,85%).

Multiple studii internaționale arată că procentul de persoane care se declară ca aparținând comunității LGBT dintr-o țară variază între 5% și 10% din totalul populației, în funcție de libertățile de care dispun.

Cele mai citite

Taylor Swift, atac la adresa lui Kim Kardashian? “thanK you aIMee”

Swift, în vârstă de 34 de ani, și-a surprins fanii în primele ore ale zilei de 19 aprilie, după ce a lansat un album...

Klaus Iohannis, vizită oficială în Coreea de Sud. Ce discuții va purta președintele

Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua, în perioada 22-24 aprilie 2024, o vizită oficială în Republica Coreea, la invitația Președintelui Yoon Suk Yeol. Republica Coreea...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete. Un procuror a fost eliberat din funcție

Klaus Iohannis, președintele României, a semnat mai multe decrete. Iohannis a eliberat din funcție și un procuror. Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă