3.5 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024
AcasăSpecialȘeful DIICOT, despre ancheta Sky News: Nu excludem o tentativă de discreditare

Șeful DIICOT, despre ancheta Sky News: Nu excludem o tentativă de discreditare

Procurorul-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism București (DIICOT), Daniel Horodniceanu, a declarat luni, că, la prima vedere, armele prezentate în materialul realizat de Sky News, nu par a fi arme de război, ci de vânătoare. Astfel, el a precizat că autorităție nu exclud „o tentativă de discreditare”, informează Agerpres.

„Cu un ochi de nespecialist, am văzut armamentul prezentat de jurnaliștii britanici și, la o primă vedere, iarăși repet cu un ochi de nespecialist, nu par a fi arme de război. Par arme de vânătoare. În al doilea rând, este de invidiat norocul unor jurnaliști care filmează efectiv cu camera în față trei traficanți mascați, despre care spun în principiu că le-au preluat telefoanele și le-au încuiat în mașină, deși inițial nu aveau semnal la telefon. Nu excludem niciuna dintre variante. Am luat legătura cu partenerii noștri instituționali, atât din serviciile de informații, cât și din Poliție. Ne vom face treaba în ceea ce privește această chestiune, dar nu excludem nici o tentativă de discreditare. Nu s-a dovedit nicăieri în vestul Europei unde au existat atentate, spre deosebire de România, că armamentul ar proveni vreodată din estul Europei”, a afirmat Horodniceanu, la sediul DIICOT, răspunzând unor întrebări puse de jurnaliști.

El a precizat că procurorii nu au deschis deocamdată un dosar penal în acest caz, însă DIICOT va lua legătura cu partenerii săi instituționali din străinătate.

Citește și: FOTO+VIDEO. Anchetă Sky News: Traficanții români au încercat să le vândă arme jurnaliștilor. ”Vor vinde oricui: spărgător de bănci sau terorist”. Reacțiile DIICOT și SRI

Procurorul-șef al DIICOT a adăugat că nu a avut, luni dimineața, discuții cu cei de la serviciile de informații cu privire la un posibil trafic de armament în nordul României.

„Nu vă pot spune exact cum procedăm, pentru că nici nu aș vrea să mă fac portavocea Parchetului într-o perspectivă de informare a presupușilor traficanți”, a spus Horodniceanu.

Postul de televiziune britanic Sky News a prezentat recent un reportaj în care apar doi presupuși traficanți de arme din România, dispuși să vândă armament provenind din Ucraina unor cumpărători din Europa Occidentală. După luni de negocieri, echipa de jurnaliști de la Sky News a fost ghidată spre o zonă îndepărtată din România pentru o întâlnire cu membrii unei bande de traficanți pregătiți să arate de ce ofertă dispun.

Armele sunt aduse din Ucraina în România, înainte de a fi livrate de altă bandă infracțională către Europa Occidentală și Orientul Mijlociu. Însă Europa Occidentală este principala destinație, notează Sky News

 

Cele mai citite

Pep Guardiola, „săgeți” către Mourinho după comparațiile făcute de fani!

Pep Guardiola, antrenorul lui Manchester City, a reacționat la comparațiile făcute între gestul său de la înfrângerea cu Liverpool (0-2) și un moment similar...

Nemulțumirea angajaților români la locul de muncă, atinge cote critice în 2024

Volumul mare de muncă, preocuparea pentru sănătate și teama de concediere, printre principalele îngrijorări Satisfacția la locul de muncă a angajaților români se află la...

Cristian Romero vrea să plece de la Tottenham! Radu Drăgușin ar putea deveni titular

Cristian Romero, fundașul argentinian al lui Tottenham, și-a exprimat dorința de a părăsi echipa londoneză, deschizând astfel ușa pentru Radu Drăgușin, care ar putea...
Ultima oră
Pe aceeași temă