Arestarea lui Alexander Adamescu a fost decisă de un judecător care nu a fost repartizat aleatoriu în dosar, cum prevede legea. Avocații omului de afaceri au depus, la Curtea de Apel București, o cerere de anulare a mandatului de arestare.
Arestarea lui Alexander Adamescu s-a decis în intervalul 4 – 19 mai a.c. Pe 4 mai, judecătorul Malaliu de la Tribunalul București a admis cererea de arestare înaintată de către DNA. Hotărârea din 4 mai, însă, nu era definitivă, așa că a fost contestată. După recuzarea unui judecător care ar fi trebuit să judece contestația, dosarul a fost repartizat magistratului Mihaela Niță de la Curtea de Apel București. Pe 19 mai a.c., judecătorul Mihaela Niță a admis contestația lui Adamescu, a desființat hotărârea Tribunalului București și a dispus rejudecarea propunerii de luare a măsurii arestării preventive de către Curtea de Apel București.
Arestarea, decisă la foc automat
Ce a urmat, însă, a fost o procedură nemaiîntâlnită, la foc automat, care a dus la răsturnarea verdictului în aceeași zi în interval de câteva ore. Conform procedurilor, dosarul trebuia transmis la registratura Curții de Apel București, pentru înregistrare și repartizare aleatorie, abia după redactarea hotărârii pronunțate de judecătoarea Mihaela Niță. Aceste proceduri, însă, nu au fost respectate: în aceeași zi, adică 19 mai a.c., dosarul a fost trimis la registratura Curții de Apel București și repartizat judecătorului Matei George Dorel. Acest judecător a și fixat termen de judecată tot în aceeași zi de 19 mai a.c., la ora 13:30. Până la ora 15.00, judecătorul Matei George Dorel a și judecat cazul și a întors decizia judecătoarei Mihaela Niță, hotărând ca Alexander Adamescu să primească mandat de arestare.
Cu alte cuvinte, în doar câteva ore de la pronunțarea hotărârii prin care cererea de arestare era respinsă, un judecător al Curții de Apel București s-a mobilizat și a pronunțat o hotărâre contrară. Ce este foarte ciudat nu e că un judecător (Matei George Dorel) a decis altfel decât un alt judecător (Mihaela Niță), ci că regulile procedurale ale instanței au fost, pur și simplu, anulate.
Adamescu, cerere de anulare a mandatului de arestare
Acum o zi, pe 16 noiembrie, avocatul lui Adamescu a contestat oficial emiterea mandatului de arestare. Avocatul Cătălin Dancu a trimis Curții de Apel București o “cerere de anulare” a mandatului de arestare. Conform acestei cereri, motivul anulării este “nelegala compunere a completului care a pronunțat” hotărârea de arestare. “Vă rog să constatați nelegala compunere a completului care a pronunțat Încheierea penală (de arestare a lui Adamescu junior – n.r.) (…). În concret, potrivit art. 11 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, <activitatea de judecată se desfășoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor și continuității> iar potrivit art. 53 alin. 1 al aceleiași legi, cităm <repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat>. Mai mult, potrivit art. 95 alin. 10 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor (…) <încheierile și procesele verbale întocmite în procedura repartizării aleatorii a cauzelor sau în situațiile de modificare a compunerii completului de judecată SE DEPUN LA DOSARUL CAUZEI>.”, a arătat avocatul Dancu în documentul citat.
Judecătorul nu a fost repartizat aleatoriu
Avocatul lui Alexander Adamescu a menționat că judecătorul Matei George Dorel, care a decis arestarea omului de afaceri, nu a fost distribuit în mod aleatoriu să se ocupe de dosar.
“În dosarul care face obiectul verificării cererii DNA de emitere a unui mandat de arestare pentru domnul Adamescu Bogdan Alexander, NU EXISTĂ O PROCEDURĂ DE REPARTIZARE A DOSARULUI CARE SĂ RESPECTE ACESTE CRITERII. Astfel, la dosarul nr. 3576/2/2016 NU SE REGĂSEȘTE DEPUS NICIUN PROCES VERBAL DE REPARTIZARE ALEATORIE A CAUZEI, pentru data de 19.05.2016. (…) Este evident că, în lumina acestor dispoziții legale, au fost încălcate normele de organizare judiciară care sunt norme de ordine publică, neregularitățile procedurale fiind sancționate cu nulitatea absolută și pot fi invocate oricând.”, a argumentat avocatul Dancu.
REACȚIE. Adamescu: “Este dovada abuzului comis împotriva mea”
Alexander Adamescu ia în calcul și alte căi de atac, în cazul în care Curtea de Apel București nu va anula mandatul de arestare.
“Lipsa documentului de repartizare este dovada abuzului comis împotriva mea. Arestarea mea trebuia obținută cu orice preț. Este o constantă în ultima vreme pentru mine și grupul de firme The Nova Group. Orice încălcare de lege împotriva noastră e permisă. Mă tem că și acum vor interveni presiuni uriașe din partea DNA, SRI și a altor factori de decizie pentru menținerea mandatului de arestare, cu toate că a fost emis ilegal.”, a afirmat Adamescu pentru RL.