7.8 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSpecialUPDATE: Salariul minim pe economie ar putea ajunge la 1250 lei, începând...

UPDATE: Salariul minim pe economie ar putea ajunge la 1250 lei, începând cu 1 mai. CES analizează proiectul de hotărâre al Guvernului

UPDATE 15.22: Traian Băsescu avertizează: Politicile fiscal-bugetare imprudente pot arunca ţara în criză

UPDATE 14.28: Ponta: Mărirea salariul minim de la 1 mai e o prostie

UPDATE 13.30: Consiliul Economic și Social (CES) s-a întrunit, marți după-amiază, pentru a aviza proiectul de hotărâre înaintat de Guvern, care vizează creșterea salariului minim la 1.250 de lei de la 1 mai, informează Mediafax.

În aceste condiţii, actul normativ ar trebui adoptat miercuri, întrucât va avea loc ultima ședință a Guvernului din acest an.

–-

Salariul minim pe economie ar putea fi majorat la 1250 de lei, începând cu 1 mai 2016, potrivit unui proiect de hotărâre înaintat de Guvern. Astfel, Consiliul Economic și Social (CES) a fost convocat marți după-amiază pentru a aviza proiectul, potrivit Mediafax.

Potrivit președintelui Cartel Alfa, Bogdan Hossu, Guvernul a înaintat proiectul de hotărâre care prevede această majorare marți dimineață, iar această propunere este agreată de sindicaliști pentru că se recuperează parțial pierderea din primele patru luni ale anului în care salariul minim la rămâne la 1.050 de lei.

Bogdan Hossu a mai spus că proiectul prevede și indexarea automată care va ține cont de coșul minim de consum, de inflație și de parametrii generali, ceea ce permite un mecanism de creștere în perioada următoare.

Citeşte şi: Guvernul, sindicatele și patronatele nu s-au înţeles pe tema SALARIULUI MINIM pe 2016

Președintele Cartel Alfa a mai spus că documentul transmis de Guvern, spre deosebire de anii anterior, nu mai face discriminare pentru sectorul bugetar, în sensul că salariul minim garantat în plată reprezintă salariul de bază minim plătit fiecărui salariat bugetar.

Reprezentanții Guvernului au propus, în discuțiile de luni seară din Consiliul Național Tripartit, majorarea salariului minim pe economie începând cu 1 mai, motivând că este necesar un studiu de impact, însă sindicatele s-au opus, cerând ca majorarea la 1.200 de lei să se facă de la 1 ianuarie.

Consiliul Național Tripartit, la care participă reprezentanți ai Guvernului și liderii confederațiilor sindicale și patronale, s-a întrunit luni seară, de la ora 17.00, la Ministerul Muncii, pentru a discuta despre salariul minim pe economie în 2016, în condițiile în care până joi trebuie luată o decizie legată de oportunitatea majorării acestuia.

Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ana Costea, declara, săptămâna trecută, că Guvernul va lua o decizie privind salariul minim până în 31 decembrie, însă o eventuală majorare trebuie analizată atent pentru a nu face mai mult rău decât bine. Ministrul Muncii a explicat că în discuțiile cu sindicatele acestea au propus majorarea salariului minim la 1.200 de lei din 1 ianuarie.

Citeşte şi: Ministrul Muncii: Guvernul va decide dacă majorează salariul minim, până pe 31 decembrie

„Au fost două propuneri: sindicatele au propus majorarea la 1.200 lei din 1 ianuarie şi a doua propunere a venit de la patronate, 1.200 lei cu blocarea impozitării pentru un timp normal de lucru de opt ore, la 1.050 lei. Comisia de dialog social a luat act de propuneri, iar în momentul de faţă analizează variantele. (…) Decizia aparţine Guvernului, care va decide acest lucru până în 31 decembrie”, a afirmat ministrul.

Potrivit reprezentanților Inspecţiei Muncii, în 11 decembrie erau 1.402.329 de angaţi cu salariu minim de 1.050 de lei şi 129.950 cu salariul de 1.200 de lei.

Premierul Dacian Cioloş declara, după prezentarea finală a bugetului pentru 2016, că Guvernul va trebui să ia până la sfârşitul acestui an o decizie legată de salariul minim pe economie, precizând că va convoca comisia tripartită pentru o discuţie în acest sens. Decizia a venit după ce preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a cerut ca Guvernul să transmită când şi cu cât va fi majorat salariul minim pe economie înainte ca Parlamentul să voteze bugetul pe 2016, precizând că este o „solicitare fermă” a formaţiunii sale.

 

 

Cele mai citite

Candidatul asistem

Privind la liota zgomotoasă de candidați la alegerile prezidențiale te încearcă un sentiment de deznădejde. De fapt, deznădejdea e cea care a și făcut...

Emisiile de CO2 asociate AI ar putea crește de peste 10 ori până în 2030 fără inovații energetice și tehnologice

Adoptarea pe scară largă a hardware-ului pentru Inteligență Artificială (AI) în centrele de date, fără implementarea unor soluții inovatoare în domeniul energetic și tehnologic,...

Țara din Europa care propune șapte ore suplimentare de muncă pe an fără plată

Guvernul francez, confruntat cu presiuni bugetare semnificative, a propus o măsură controversată care ar impune cetățenilor să lucreze șapte ore suplimentare pe an fără...
Ultima oră
Pe aceeași temă