Klaus Iohannis, preşedintele României, a semnat decretul privind eliberarea din funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz a lui Mihai Vlad Budăi, ca urmare a aplicării față de acesta a sancțiunii disciplinare a excluderii din magistratură, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
În luna iulie 2014, Procurorul Mihai Vlad Budăi, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz, a fost exclus din magistratură, în timp ce Daniela Olteanu, magistrat în cadrul aceleiaşi instituţii, a fost suspendată pentru şase luni, în urma unei acţiuni a Inspecţiei Judiciare. Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a admis, luni, acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară (IJ) împotriva Danielei Olteanu şi a lui Mihai Vlad Budăi, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz, scrie Mediafax.
Cei doi magistraţi, care sunt căsătoriţi, au fost suspendaţi din funcţie de CSM, la sfârşitul lunii aprilie, pentru săvârşirea mai multor abateri disciplinare.