18.1 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialPrimarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, este urmărit penal sub control judiciar

Primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, este urmărit penal sub control judiciar

Primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, este urmărit penal sub acuzația de uzurpare a funcției, informează joi Digi 24.

În cazul acestuia, procurorii au decis măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.

În același dosar, Claudiu Sergiu Maior, fost viceprimar al municipiului Târgu Mureș, la data faptelor consilier al primarului, este acuzat de săvârșirea infracțiunii de uzurparea funcției, cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau altul, săvârșită în formă continuată.

Potrivit unui comunicat al DNA, Claudiu Maior, consilier al primarului din Târgu Mureș, în perioada 9 martie 2016 — 29 iunie 2017, a îndeplinit acte — semnarea a 9.198 de ordine de plată ale Primăriei Târgu Mureș — ce nu intrau în atribuțiile sale legale de serviciu, fiindu-i interzise de lege. Interdicția a rezultat din incompatibilitatea stabilită de Agenția Națională de Integritate și confirmată de instanță prin decizie definitivă la data de 1 martie 2016. Această împrejurare a avut ca efect pierderea de către Sergiu Maior a dreptului de a ocupa o funcție sau o demnitate publică în următorii 3 ani.


Potrivit DNA, în cursul anului 2008, Dorin Florea, în calitate de primar al municipiului Tîrgu Mureș, a întocmit și semnat o expunere de motive prin care s-a supus dezbaterii Consiliului Local adoptarea, în regim de urgență (deși situația nu o impunea), a propunerii de atribuire, cu titlu gratuit către o asociație sportivă, a unui teren în suprafață de 20.400 mp, situat în municipiul Tîrgu Mureș.

După ce a demisionat din funcțiile de viceprimar și de consilier local, Sergiu Maior a fost angajat de Dorin Florea pe postul de consilier al primarului.

DNA arată că printre atribuțiile primite de Sergiu Maior figura și aceea de a semna ordinele de plată, atribuție pe care acesta o îndeplinise și în calitate de viceprimar.

Procurorii mai spun că, în calitate de primar al municipiului Târgu Mureș, Dorin Florea a emis două dispoziții (nr. 971/04.03.2016 și nr. 1838/24.06.2016) prin care, cu nerespectarea Legii nr. 176/2010, i-a creat lui Sergiu Maior cadrul necesar să efectueze acte ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică, cu toate că se afla sub interdicție.

Conform DNA, în acest caz a fost încălcat și art. 54 alin. 5 din Legea nr. 273/2006 care stipulează că "(…) Instrumentele de plată se semnează de către contabil și șeful compartimentului financiar-contabil".

Claudiu Sergiu Maior a fost pus de DNA sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, având mai multe obligații, printre care: să se prezinte la Inspectoratul de Poliție al Județului Mureș — Serviciul de Investigații Criminale — Biroul Supravegheri judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; să nu depășească limita teritorială a României, având interdicție de a părăsi țara, interdicție ce poate fi ridicată doar cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent; să nu se apropie și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanță, precum și cu toți ceilalți salariați ai Primăriei Târgu Mureș; să nu desfășoare activitatea de consilier al primarului municipiului Târgu Mureș în exercitarea căreia a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat; să nu se deplaseze în incinta Primăriei municipiului Târgu Mureș.

În septembrie 2016, Dorin Florea fusese trimis în judecată, în stare de libertate, de către procurorii DNA pentru participaţie improprie la abuz în serviciu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Franța și China și-au dat mâna pe sub Rusia

Liderul de la Kremlin, Vladimir Vladimirovici Putin, s-a privit în oglindă și a jurat din nou, în fața singurei persoane care alege la...

Asociația GIC IOR-Titan acționează în instanță Primăria Capitalei pentru recuperarea zonei retrocedate ilegal din Parcul IOR

Asociația Grupul de Inițiativă Civică IOR-Titan a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR retrocedate în mod...

Cum funcționează RNG-ul la sloturi online? Cum sunt stabilite câștigurile?

Rezultatele de la sloturi online sunt stabilite pe baza unui generator de numere aleatorii (RNG). Un RNG reprezintă un algoritm care generează în mod...
Ultima oră
Pe aceeași temă