Presupusul criminal de război nazist ungar Sandor Kepiro, în vârstă de 97 de ani, a fost achitat de acuzaţia privind complicitate la comiterea de crime de război în Serbia în 1942, anunţă tribunalul din Budapesta, citat de AFP, potrivit Mediafax.
Parchetul ceruse condamnareea sa la închisoare, în timp ce avocaţii apărării doreau anularea procesului sau achitarea.
Sando Kepiro, fost căpitan de poliţie, era acuzat de „complicitate la acte de crime de război” în timpul unui raid efectuat între 21 şi 23 ianuarie 1942, la Novi Sad, astăzi teritoriul Serbiei. Novi Sad a fost anexat Ungariei, un aliat al Germaniei naziste.
Cel puţin 1.200 de civili, evrei şi sârbi, au murit în urma acestui masacru. Sandor Kepiro era considerat răspunzător direct pentru moartea a 36 de persoane şi risca închisoarea pe viaţă.
El a fost deja condamnat de două ori, în 1944 şi în 1946 pentru raidul de la Novi Sad (la zece şi, respectiv, 14 ani de închisoare), dar nu şi-a ispăşit pedeapsa, deoarece a fugit în Ungaria din 1944.