4.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSpecialPompierii au stins peste 200 de incendii în ultima săptămână

Pompierii au stins peste 200 de incendii în ultima săptămână

Un raport al Inspectoratului pentru Situații de Urgențăarată că, în uștima săptămână, la nivel naţional, au fost derulate 6.969 intervenţii,  salvatorii fiind solicitaţi la 228 misiuni de stingere a incendiilor, 5.560 cazuri pentru acordarea primului ajutor medical, 32 misiuni de descarcerare şi 179 pentru deblocare/salvare, pe timpul cărora au fost salvate 135 de persoane.

De asemenea, 5.338 persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele de prim-ajutor medical și terapie intensivă mobilă.

De asemenea, IGSU a desfăşurat 822 controale la nivel naţional, în urma cărora au fost aplicate 2.159 sancţiuni contravenţionale (1.901 avertismente şi 258 amenzi), în cuantum de 303.300 lei.

Pe lângă identificarea şi înlăturarea disfuncţionalităţilor specifice, specialiştii noştri au asigurat instruirea personalului angajat, astfel încât aceştia să cunoască şi să respecte regulile de prevenire a incendiilor şi au desfăşurat exerciţii de evacuare cu personalul aflat la locul de muncă.

De asemenea, în perioada menţionată, la nivel naţional s-au realizat 774 acţiuni pentru educarea preventivă, pregătirea şi verificarea adoptării măsurilor de protecţie a populaţiei privind modul de comportare specific tipurilor de risc.

Totodată, inspectorii de prevenire au fost angrenaţi în 12 comisii de recepţie pentru verificarea respectării cerinţelor de securitate la incendiu pe timpul execuţiei lucrărilor de construcţii şi au continuat analizarea documentaţiilor necesare acordării avizelor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu şi protecţie civilă.

Concomitent cu activităţile de control asupra respectării normelor de apărare împotriva incendiilor, pompierii din cadrul subunităţilor operative de intervenţie au efectuat şi acţiuni de recunoaştere la categoriile de obiective cuprinse în planurile de verificare. 

Cele mai citite

Locul ce aduce strălucirea și farmecul Alpilor în inima României

Poiana Brașov, una dintre cele mai frumoase destinații montane din România, a căpătat o eleganță aparte odată cu sosirea iernii. Swissôtel Poiana Brașov, primul...

13 echipe calificate și 4 eliminate deja din Champions League! Situații neașteptate înainte de ultimele etape

În urma meciurilor disputate miercuri seara în UEFA Champions League, situația începe să se clarifice în privința echipelor care vor avansa în faza eliminatorie....

Marșul Eroilor de la Timișoara marchează 35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989

Organizatorii subliniază că evenimentul este deschis tuturor timișorenilor, indiferent de vârstă, sex, religie sau simpatii politice Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria organizează, luni, cea de-a 19-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă