Petre Roman a câştigat, luni, un proces cu Agenția Națională de Integritate (ANI), prin care a cerut anularea raportului de incompatibilitate, în urma căruia şi-a pierdut funcţia de deputat. Hotărârea Curții de Apel București nu este definitivă, informează Mediafax.
Magistrații Curții de Apel București au decis anularea raportului Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), potrivit căruia Petre Roman s-ar fi aflat în incompatibilitate, din data de 20 decembrie 2012, întrucât deţinea, simultan, funcţia de deputat şi calitatea de persoană fizică autorizată.
Hotărârea instanţei poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În luna ianuarie a anului 2015, Tribunalul Bucureşti a decis să se menţină raportul ANI, prin care s-a constatat că fostul parlamentar se afla în incompatibilitate. Hotărârea a fost luată la acel moment ca urmare a unui incident procedural, în urma căruia Petre Roman nu s-a adresat în timpul acordat de lege, instanţei competente, astfel că după decizia Tribunalului, Petre Roman şi-a pierdut mandatul de deputat.
În martie 2014, ANI a constatat că 22 de deputaţi şi zece senatori, printre care Petre Roman şi Sorin Ilieșiu, au fost în incompatibilitate pentru că au deţinut şi alte funcţii.