UPDATE: 32 de angajați ai Penitenciarului Giurgiu, printre care directorul și directorul adjunct au fost duși la audieri. De asemenea, 20 de deținuți au fost transferați în arestul Poliției Capitalei.
–––––
Directorul adjunct al Penitenciarului Giurgiu, mai mulţi gardieni şi deţinuţi din grupul liderului interlop Sandu Geamănu vor fi ridicaţi şi duşi la audieri, într-un dosar privind înşelăciuni prin metoda „Accidentul”, potrivit Mediafax.
Anchetatorii au descins, marţi, la trei adrese din Bucureşti şi la Penitenciarul Giurgiu, unde aproximativ 500 de poliţişti au percheziţionat aproape toate celulele, se arată într-un comunicat al Poliției Române.
Anchetatorii au precizat că la finalul percheziţiilor vor duse la audieri 58 de persoane. Suspecţii urmează să fie audiaţi de anchetatori la sediul Secţiilor 25 şi 22,.
Potrivit unor surse din Poliţie, printre persoanele care vor fi duse la audieri sunt şi directorul adjunct al Penitenciarului Giurgiu, gardieni şi deţinuţi care ar fi în grupul liderului interlop Ilie Alexandru, zis Sandu Geamănu.
Anchetatorii cercetează 12 fapte care ar fi fost comise începând din 2014, prejudiciul fiind stabilit la aproximativ 100.000 de euro.
„Din datele şi probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiţii, în perioada 2014 – 2015, au comis mai multe infracţiuni de înşelăciune, aceştia asumându-şi în mod nejustificat calitatea de fiu sau avocat al fiului persoanelor vătămate, care ar fi fost implicat într-un accident rutier cu victime, pretinzându-le acestora diferite sume de bani”, a precizat Poliţia Capitalei.
La percheziţii participă peste 500 de poliţişti bucureşteni, acţiunea având loc sub supravegherea Parchetului Judecătoriei Sectorului 6 şi cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română, precum şi al inspectoratelor de poliţie ale judeţelor Călăraşi, Ilfov şi Giurgiu.
Sandu Geamănu a fost condamnat, în februarie 2014, la 27 de ani de închisoare, pentru omor, în dosarul în care era acuzat că în 2011, împreună cu trei apropiaţi, a ucis un bătrân în locuinţa acestuia şi a furat bunuri de jumătate de milion de lei.