UPDATE 15:00. Administratorul judiciar de la CET Govora, Remus Borza, a declarat joi că toţi cei care au prejudiciat societatea şi statul român trebuie să răspundă penal sau patrimonial.
"Toţi cei care au prejudiciat CET Govora sau statul român trebuie să răspundă patrimonial sau penal, după caz. Nu orice contract civil sau comercial este ilicit, prejudiciabil şi penal şi nu orice contract reclamă o descindere în forţă a instituţiilor statului sau a parchetelor. În ceea ce priveşte cazul de faţă e vorba despre un contract încheiat în urma unei proceduri de licitaţie, achiziţie publică, derulat la sfârşitul anului trecut, privind achiziţia unei cantităţi de 90.000 de tone de cărbune în completarea stocului propriu de cărbune, care, de fapt, era zero. Chiar dacă anul trecut în primăvară s-au transferat trei mine de cărbune de la Complexul Energetic Oltenia către CET Govora, respectiv Panga, Berbeşti şi Alunu, din cauza unui management deficitar şi a unor intruziuni politice şi sindicale stocul pentru iarnă era zero. Exista doar stocul de la rezervele statului, de care nu te atingi decât în caz de urgenţă şi la un preţ de două ori mai mare", a precizat Borza.
Potrivit lui Borza, în aceste condiţii măsura a fost corectă, ca decizie de oportunitate: s-a aluat hotărârea de a se achiziţiona o cantitate de cărbune pentru a asigura atât producţia de energie şi a aburului industrial pentru agenţii economici de pe platforma Oltchim şi USG, cât şi pentru a asigura livrarea agentului termic pentru populaţie.
"A fost o licitaţie publică, a fost un singur ofertant, s-a încheiat contractul pentru livrarea a 90.000 de tone de cărbune la un preţ de 95 lei/tonă', a precizat Remus Borza.
Problema a intervenit în neconcordanţe între avize şi facturi în livrarea mărfii, spune Borza, motiv pentru care în cursul zilei de joi, mai multe echipe ale poliţiei, ANAF şi Parchetului au descins la sediul societăţii.
––––––––
Serviciul de Investigare a Fraudelor Vâlcea face, joi, mai multe percheziţii au loc joi dimineaţa în judeţele Vâlcea, Argeş, Gorj şi Mehedinţi, iar compania CET Govora, este vizată de anchetă.
CET Govora este unul dintre cei mai mari agenţi economici cu capital de stat aflat în subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea și se află în insolvenţă din luna mai.
”La această oră, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice, poliţiştii din Vâlcea efectuează 22 de percheziţii domiciliare în 3 județe și în municipiul Bucureşti, într-o cauză în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală și spălare de bani în domeniul producerii energiei electrice şi termice. Prejudiciul cauzat depășeste 8.000.000 de lei.
Activitățile se desfășoară în judeţele Vâlcea (10), Mehedinți (3) și Gorj (8), precum şi în municipiul Bucureşti (1)”, transmite IGPR.
Din cercetări a reieşit că, în perioada 2015 – 2016, un agent economic, cu obiect de activitate producerea de energie electrică şi termică, ar fi evidenţiat în actele contabile cheltuieli nereale, în baza unor contracte de achiziţie a cărbunelui încheiate cu firme de profil.
În documentele de însoţire a mărfii ar fi fost înscrise cantităţi mult mai mari decât cele achiziționate în realitate.
De asemenea, în înscrisuri ar fi fost evidențiat cărbune de calitate superioară, în realitate, puterea calorică a cărbunelui achiziționat fiind mult inferioară.
Prejudiciul cauzat a fost estimat la peste 8.000.000 de lei.
La activităţi au participat şi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţean Mehedinți, Gorj şi ai Direcţiei Generale a Municipiului Bucureşti.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.