4.8 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialPatriarhia Română trimite o delegație la Marele Sinod din Creta

Patriarhia Română trimite o delegație la Marele Sinod din Creta

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat componenţa delegaţiei care va fi trimisă la Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, care se va desfășura în insula Creta, informează Agerpres.

„Sfântul Sinod îndeamnă clerul, monahii şi credincioşii mireni să sporească rugăciunea pentru ca participanţii la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod din Creta (Grecia¸ 16-27 iunie 2016) să exprime credinţa Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească şi să promoveze comuniunea liturgică şi cooperarea frăţească pentru misiunea ortodoxă în lumea de azi”, anunță Biroul de presă al Patriarhiei Române.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a reunit luni şi marţi în şedinţă de lucru, sub preşedinţia patriarhului Daniel. 

Printre hotărârile luate de ierarhii Sfântului Sinod se numără: canonizarea mitropolitului Iacob Putneanul al Moldovei (1750-1760), cu ziua de sărbătorire la 15 mai, şi a cuvioşilor Sila, Paisie şi Natan de la Mănăstirea Sihăstria Putnei, cu ziua de sărbătorire la 16 mai; identificarea unor noi modalităţi de susţinere a familiei, a tinerilor şi a comunităţilor parohiale sărace; intensificarea educaţiei religioase a tineretului ortodox în eparhii, atât prin intermediul şcolii, cât şi prin activităţi organizate de Biserică. 

Totodată, Sinodul a hotărât aprobarea iniţierii traducerii în limbile engleză, franceză, germană, italiană şi spaniolă a slujbei Sfântului Botez şi a Sfintei Cununii, în principal în folosul misiunii comunităţilor ortodoxe române din afara graniţelor ţării şi organizarea unei parohii ortodoxe ucrainene la Bucureşti, în componenţa Vicariatului Ortodox Ucrainean din cadrul Patriarhiei Române, mai informează comunicatul BOR.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Legea Arendei în dezbatere: fermierii solicită măsuri urgente pentru stabilitate în agricultură

Doar 10% din suprafața agricolă a României este utilizată de proprietarii terenurilor, restul fiind arendat Legea Arendei a revenit în atenția publicului și a Parlamentului...

Optimism în echipa României înainte de Billie Jean King Cup! „Putem avea visuri mari”

România se pregătește pentru turneul final al Billie Jean King Cup, iar căpitanul Horia Tecău și jucătoarele sunt motivați să obțină rezultate remarcabile. Echipa națională...

Salariile din outsourcing cresc cu 7% în 2024, dar ritmul încetinește

Companiile din sectorul de outsourcing au înregistrat o creștere salarială de 7% în acest an, conform datelor de la Asociația Business Service Leaders (ABSL)...
Ultima oră
Pe aceeași temă