33.4 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialOpt poliţişti români, detaşaţi la Londra

Opt poliţişti români, detaşaţi la Londra

Opt poliţişti români au fost detaşaţi la Londra şi vor patrula, începând de miercuri, împreună cu poliţiştii britanici pentru a acorda sprijin autorităţilor britanice în cazul ilegalităţilor comise de cetăţeni de origine română, în cadrul unei operaţiuni intitulate Nexus. Poliţiştii detaşaţi provin din structurile de investigaţii criminale şi de combatere a criminalităţii organizate, informează Poliţiei Române.

Cei opt ofiţeri români vor face echipă cu poliţişti londonezi şi polonezi şi se vor implica în prevenirea şi combaterea criminalităţii, precum şi pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice în Londra.

Activităţile vizează, în special, prevenirea şi combaterea furturilor din magazine, din locuinţe şi din buzunare, infracţiunilor de prostituţie şi proxenetism, precum şi muncii la negru. De asemenea, poliţiştii îi vor sprijini pe membrii comunităţii româneşti, în situaţia în care devin victime ale unor infracţiuni.

Cele mai citite

Indiferent când e primul tur și când e al doilea tur al prezidențialelor, Ciucă tot a ieșit cu turul rupt

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, nu s-a săturat să piardă cu 0 – 2 în fața președintelui...

Indiferent când e primul tur și când e al doilea tur al prezidențialelor, Ciucă tot a ieșit cu turul rupt

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, nu s-a săturat să piardă cu 0 – 2 în fața președintelui...

Cod galben de inundații pe râuri din 12 județe, până mâine la prânz

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare Cod galben de inundaţii, valabilă până joi la prânz pe râuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă