Elan Schwartzenberg a fost dat în urmărire naţională de Poliţia Română. Fotografia și datele sale de identificare au fost postate pe site-ul instituției.
Conform IGPR, ”Tribunalul București a emis M.A.P. nr. 246/UP din 09.06.2016. Fapta: Complicitate la dare de mită. În fapt s-a reținut că în cursul anului 2011, Schwartzenberg Emilian l-a ajutat pe M. A. reprezentantul unei societăți comerciale , să îi dea lui M. R. S., suma totală de 175.000 euro, pentru a facilita câștigarea în condiții avantajoase a unei licitații având ca obiect contractul de construire a unui campus social în valoare totală de 40.964.030 lei fără TVA. (circa 10 milioane euro). Se sustrage punerii în aplicare a mandatului de arestare preventivă”.
Pe 10 iunie, Tribunalul Bucureşti a emis pe numele omului de afaceri un mandat de arestare în lipsă, pentru 30 de zile.
La sfârşitul lunii mai, procurorii anticorupţie au cerut arestarea în lipsă a milionarului, care este acuzat că ar fi intermediat mita între fraţii Mazăre şi un constructor, omul de afaceri Avraham Morgenstern.
Acuzaţiile vin în dosarul în care fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre şi fratele său, senatorul Alexandru Mazăre, sunt deja trimişi în judecată, pentru fapte de corupţie. Cei doi sunt acuzaţi că ar fi primit mită, ca să aprobe construirea cartierului social Henri Coandă din Constanţa.
Dacă nu va fi găsit în ţară, Elan Schwartzenberg va fi dat în urmărire internaţională.