Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au reţinut, duminică , pe șefa Palatului Mogoșoaia Ruxandra Petroi Avasiloae, şi adjunctul acesteia, Florin Şupeală, pentru luare de mită, în dosarul lui Sorin Oprescu, potrivit unor surse judiciare.
De asemenea, şi şoferul lui Sorin Oprescu a fost reţinut, duminică seară, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în dosarul în care edilul este acuzat de luare de mită. Cristian Stanca, zis Grenadă, a fost reţinut de procurorii anticorupţie pentru complicitate la luare de mită, complicitate la dare de mită şi trafic de influenţă, potrivit unor surse judiciare.
Primarul Capitalei Sorin Oprescu a fost reținut pentru luare de mită și urmează să fie prezentat, duminică, Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Edilul Capitalei a fost prins în flagrant cu mită de 25.000 de euro. Potrivit DNA, primarul, împreună cu alte persoane din cadrul Primăriei București, dar și împreună cu fiul său, a înființat o rețea prin care firmele care doreau să primească contracte din partea instituțiilor subordonate Primăriei Generale trebuiau să dea o parte din profitul brut realizat din acele contracte, drept mită, mai multor persoane cu putere de decizie din cadrul instituției, arată procurorii anticorupție.
Faptele s-ar fi petrecut din 2013 până în prezent.