UPDATE 11.48. Președintele CJ Constanța a fost luat cu ambulanța de la tribunal și dus la Spitalul Județean Constanța. Medicul de pe ambulanță nu a reușit să-i scadă tensiunea.
Procesul în care este judecat Nicușor Constantinescu a fost suspendat după ce acestuia i s-a făcut rău. Se pare că are tensiunea foarte mare.
UPDATE 10.30. Nicușor Constantinescu a fost adus cu ambulanța la Instanță. El s-a plâns de condițiile din penitenciar.
–-
Președintele suspendat al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu este așteptat, miercuri, din nou, la Curtea de Apel Constanța, după ce ședința de luni a fost suspendată.
Luni, Constantinescu trebuia să fie audiat în dosarul finanțării Centrului Militar. El spus în faţa instanţei că vrea să dea declaraţii, dar nu poate din cauza stării de sănătate, dar nu a vrut să semneze procesul verbal în care judecătoarea a cerut să se consemneze că acesta refuză din motive medicale.
Citește și: Procesul lui Nicuşor Constantinescu, amânat pentru 8 iunie. Președintele suspendat al CJ Constanța a fost dus la spital
Avocatul acestuia a depus o cerere de recuzare a judecătorilor, din cauza lipsei de imparţialitate, şedinţa fiind astfel suspendată până la soluţionare, solicitarea urmând să fie analizată de un alt complet.
În timpul procesului, Constantinescu și-a concediat avocatul, apoi a cerut unul din oficiu. L-a refuzat și pe acesta din urmă.
Nicușor Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, a fost arestat din nou preventiv, luna trecută, după ce nu s-a prezentat la termenele fixate de instanță. De atunci, la fiecare înfățișare a criticat dur modalitatea de judecată, afirmând chiar că ceea ce se întâmplă este o ”tentativă de omor repetat”. Pe de altă parte, un judecător a catalogat comportamentul său ca fiind ”la limita abuzului de drept”.
De ce a fost arestat din nou
Constantinescu a fost arestat preventiv în urma uni cereri formulată de procurorii DNA. ”Instanța de judecată chiar a încercat să îl audieze pe inculpat în incinta sanatoriului, dar acesta din urmă nu a fost de acord. Deși inculpatul pretindea că nu se putea deplasa, până în prezent acesta a părăsit de mai multe ori Sanatoriul Balnear Techirghiol pentru a-și rezolva diverse probleme personale. De exemplu, la data de 14 mai 2016, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a participat la sărbătorirea a 25 de ani de la absolvirea facultății. Într-o publicație locală au fost publicate ulterior fotografii realizate în aula facultății în care inculpatul apare poziționat pe unul dintre cele mai de sus rânduri ale sălii”, se arată în referatul de motivare a arestării emis de DNA.
Circ în sala de judecată
Încă de la arestarea preventivă, Constantinescu a avut ceva de obiectat. Când a fost ridicat de acasă pentru a fi arestat, a ieșit în cârje și declarat că i se face o nedreptate. ”Este o acțiune premeditată în care DNA-ul și SRI-ul au făcut pact și la acest complet de judecată de la Curtea de Apel Constanța. Nu a contat ce am spus eu astăzi timp de patru ore, cu tensiune 22 cu 11 și 24 cu 13, cum ați văzut pe monitor în sala de judecată, nu au contat probele de la Sanatoriul Techirghiol care au confirmat că am fost în spital, nu a contat că la fiecare lipsă la cele trei termene domnii judecători au admis lipsa mea pe motive medicale și tocmai astăzi s-au contrazis”, a spus acesta.
În sala de judecată este asistat întotdeauna de un echipaj al Ambulanței, care îi ia tensiunea de mai multe ori. Ieri, de exemplu, avea tensiunea 24 cu 14. La un moment dat i s-a făcut rău, procesul s-a întrerupt și a fost dus la spital. Avocatul său a spus că Nicușor Constantinescu prezintă risc de infarct şi de accident cerebral. ”Am fost adus cu dricul (n.r. de la Penitenciarul Poarta Albă)”, a spus el, subliniind că săptămâna trecută a fost plimbat 3.000 de km în condiții improprii.
Amendat de patru ori într-o ședință
O judecătoare l-a acuzat chiar de comportament ”la limita abuzului de drept”, după ce a fost înteruptă de mai multe ori de inculpat. ”Nu ţipaţi la mine şi nu vorbiţi peste mine. De cinci minute ţipaţi la mine”, a spus ea. ”Mai daţi-mi un mandat de arestare. V-am spus că sunt în stare gravă”, a replicat Constantinescu. Acesta a fost amendat în respectiva ședință de 4 ori cu câte 1.000 de lei. ”Vreau să dau declaraţie, dar nu acum!”, a mai spus Constantinescu. ”Nu mai vorbiţi peste mine. Au fost aduşi medici să vă asiste. Încă o amendă de 1.000 de lei. Aţi avut această atitudine încă de la primul termen al procesului. Comportamentul lui este la limita abuzului de drept”, a replicat judecătoarea. Acesta a acuzat, la ieșirea din sală, că ”sunt procese ca pe vremea lui Stalin, fără avocat, fără apărare, fără probe, condamnare. Ce mă tot întrebați? Sau vă dau șefii voștri telefoane să întrebați ce vrea DNA și SRI? Mă lupt în continuare, până când o să câștigăm în țara asta democrație, că de-aia l-am omorât pe Ceaușescu. Eu m-am născut liber, mă, nu ca voi, legați”, a spus el.
Și-a concediat avocatul
Nicușor Constantinescu a apelat și la alte metode în sala de judecată, metode legale care ar fi dus la prelungirea procesului. De exemplu, a cerut recuzarea judecătorului de caz, cerere care i-a fost însă respinsă, pe motiv că ”este făcută exclusiv pentru tergiversarea procesului”. De asemenea, acesta și-a concediat avocatul, pe Marius Mocanu, chiar în timpul unei ședințe de judecată, avocat care îl reprezintă de foarte mulți ani. I s-a desemnat un avocat din oficiu, care a cerut timp să studieze dosarul.
Nu este însă singurul dosar pe care îl are. Miercuri, de exemplu, de la ora 12.00, era așteptat la Tribunalul Constanța, unde se judeca dosarul finanțării echipelor de sport de către CJC.
Tergiversările în acest dosar par să aibă o țintă clară. Constantinescu este acuzat de abuz în serviciu pentru subfinanțarea Centrului Militar Zonal Constanța. În prima instanță a primit 3 ani și jumătate de închisoare, iar acum procurorii cer nouă ani de temniță. Pe 15 iunie însă, Curtea Constituţională va pronunţa o decizie privind abuzul în serviciu. Atunci se va decide dacă infracțiunea este sau nu constituțională. Dacă va fi declarată neconstituțională, Constantinescu ar scăpa de proces.