Mirel Palada, fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta este cunoscut pentru jignirile la adresa jurnliștilor și adversarilor politici. Cel mai recent scandal a avut loc miercuri, când l-a lovit pe senatorul USR Mihai Goțiu, în cadrul unei emisiuni.
El s-a născut în comuna Telega din judeţul Prahova, dar de aproape 20 de ani locuieşte în Bucureşti, oraş pe care-l consideră un „mare Ankh-Morpork balcanic murdar şi viu şi isteric şi urât şi vesel şi plin de oportunitǎţi“.
Aprilie 2016: L-a înjurat de mamă pe jurnalistul Rareș Bogdan
„Sună telefonul. Eram între două isterii lucrative, căci azi am avut o zi cumplită. Ronțăiam ceva și mă grăbeam să trec de la Punctul Isteric A la Punctul Isteric B. Mă uit cine sună. Rareș Bogdan. Whaaat? O fi vreo greșeală. Și-o fi schimbat numărul. M-o suna să mă întrebe dacă să candideze la președinția TVR, de unde să facă rost de bani de Eurovision sau pur și simplu să mă întrebe ce-mi mai face spatele, gîtul, că tot a făcut o serie de emisiuni puternic retorice pe tema asta. Răspund. Chiar el, dom’le. Chiar el. Dumnezeule mare și perplex! <<Dragă Mirel, c-o fi, c-o păți, că ai dat un sondaj, că detalii, că perioadă, că uite eu chiar acum am aterizat pe aeroport la și vroiam să te întreb că…>> Whaaaat? domnurareș, onorat ticălos, whaaaat? Ai curajul îndrăznelii nesimțirii să vorbești cu mine după tot ce-ai zis despre soarta ticălosului de Palada, care face, care drege??? Cu vocea asta mieroasă, politicoasă, de prieten cu pinguinii? Trag adînc aer în piept. Dintr-o dată-n jurul meu, natura se făcu neagră cu cerculețe roșii. Am reușit performanța să nu-l înjur. Nu știu cum, dar mi-a reușit. Doar i-am amintit, cu subiect și predicat, ce ticălos a fost. Cîte tîmpenii absolute abominabile a reușit să latre în emisiuni despre mine. A dat-o cotită, cu voce la fel de mieroasă. C-o fi fost. C-o fi pățit. Că de fapt oi fi spus eu ceva, iar el avea datoria de jurnalist să. Că probabil avea legătură atunci cu Victor. Că. Da, da. Avea datoria de jurnalist să. Da da. Avea legătură cu Victor. Îi frig o înjurătură în gînd, îi mai reamintesc ce a făcut și-i trîntesc telefonul în nas. Încet, încet, negrul cu roșu din jurul meu pierde din contrast. Bag nasul înapoi în strachină. Simțeam cum îmi stă pur și simplu mîncarea în gît de nervi. Futu-ți… Piu! SMS. <<Scuze, cred că mi s-a întrerupt mie convorbirea telefonică. Poftă bună și scuze pentru deranj!>> Iar mi se face negru cu picățele roșii în jurul ochilor. Iar îmi stă mîncarea în gît. domnurareș. domnurareș. domnurareș domnurareș domnurareș. <<Nu, nu s-a întrerupt. Ți-am închis eu telefonul. Mulțumesc pentru cuvintele frumoase!>> Futu-ți Dumnezeii mă-tii de ticălos!!! Trimis de pe iPhone-ul meu” , a scris Palada, pe Facebook.
Aprilie 2015: I-a catalogat pe jurnaliști drpt „ticăloși și nemernici”
El s-a supărat că presa l-a criticat pe ministrul Culturii de la acea vreme, Ionuț Vulpescu, după ce l-a numit pe Hamlet un mare scriitor.
„Ministrul s-a corectat imediat, fiind suficient de inteligent și de onest, caracteristici ale unui intelectual, pentru a-și da seama de greșeala făcută. Nemernicii de presă imediat au vituperat într-o campanie de presă jegos îndreptată asupra lui, tăind din materialele de presă corecția imediat făcută, ignorând tema referitoare la scăderea TVA la cărți la 5% și punctând numai și numai pe confuzia dintre personaj și autor, dintre Hamlet și Shakespeare. Niște ticăloși. Niște nemernici. Să nu uitați cu cine aveți de-a face în această situație. Cu subiect și predicat, ca să aiba motive să facă breaking news că îi înjur pe Facebook, mama lor de jegoși. Paștele mamii lor de ticăloși...”, a scris Mirel Palada, pe Facebook.
Noiembrie 2014: „Stimaţi pufoşi, luaţi cu alcool"
„Stimați pufoși care citiți toate căcaturile pe Internet și credeți în ele mai ceva ca în Maica Precistă, luați cu alcool, că relaxează sinapsele. Nu mai plecați după fentă. Nu vă mai luați după Hotnews, după Lucian Mîndruță sau pe cine mai aveți voi idol de formator de opinie pe-acolo prin tabăra cripto-iohannistă… pot să pună politrucii lui Iohannis jde mii de poze cu periuța de dinți în mînă, tot degeaba. Sînt sute de mii de români care acum, chiar acum, chiar în clipa asta, cînd voi citiți aceste rînduri ale nemernicului guvernamental, intră în secțiile de votare să dea cu ștampila să scăpăm de Băsescu și de minionul său, Iohannis. Acum. Chiar acum. În țară. Relax. Luați cu alcool. Marș la vot să vă treacă emoțiile. Pufoșilor…", a scris el, pe Facebook.
August 2014
În perioada în care era purtător de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada a scris: „Cum apare câte un subiect politic care învârtoşează spiritul bejboinic în opinanţi, de zici că-i catastrofă şi dezastru mondial, cum mai scot capul câte doi-trei-zece-douăzeci, depinde de intensitatea subiectului, de bezmetici acoperiţi de pe lista mea care îşi fac seppuku comunicaţional şi trântesc cu cuvintele anti-guvernamentale în baltă propagandistică la mine pe wall. Şi uite aşa mai frigem nişte purceluşi anti-guvernamentali la proţap şi le dăm block şi mai bem o bere în cinstea sufletelor răposaţilor care nu mai este. În seara asta era unul care acum era reporter la Gândul, iar inainte fusese la Hotnews, şi care făcea clăbuci cu spume la mine pe pagină. Ce plăcere să-l execut electric! Câta îndemânare am să omor prin blocare ziariştii obiectivi, deci anti-guvernamentali. Pufoşilor, nici nu ştiţi câtă plăcere îmi provocaţi".
În acest context, reprezentantul Ambasadei SUA la București, Dean Thompson, a făcut apel la respectarea presei.
„Am face un apel către toată lumea să respecte presa – a patra putere, cum i se spune des – , care este o componentă atât de importantă pentru a ne asigura că cetăţenii activi rămân informaţi. Nu cred că astfel de comentarii urâte îşi au rostul când ai de-a face cu oameni care încearcă să relateze şi să transmită ştiri", a precizat Dean Thompson.
Totodată, Clubul Român de Presă a solicitat premierului Victor Ponta ca purtătorul său de cuvânt să prezinte scuze publice.
Astfel, el și-a cerut scuze: „Respect dreptul la liberă exprimare al fiecărui jurnalist și consider esențial rolul presei într-o democrație. Cât voi fi purtător de cuvânt al guvernului voi aprecia munca făcută cu onestitate de către jurnaliști și voi face tot ce îmi stă în putere să apăr principiile profesionalismului, responsabilității sociale, toleranței, bunului-simț si apărării democrației statului de drept", a mai transmis Palada.
Mirel Palada a criticat jurnaliști Gândul și B1 TV
„Spuneți-le la obiectivii și politicoșii de la B1 TV că în nici o situație nu se face să suni pe cineva și să-l bagi direct în direct. Mai ales la 10 jumătate seara, în zi de sărbătoare, când tot omul e cu familia. Sorina (n.r -Matei), ai reușit performanța să urci pe noi culmi de abjecție”, a scris Palada, pe Facebook.
El l-a criticat și pe jurnalistul Gândul Biro Attila: „Și uite așa mai frigem niște purceluși anti-guvernamentali la proțap și le dăm block și mai bem o bere în cinstea sufletelor răposaților care nu mai este. În seara asta era unul care acum era reporter la Gândul, iar înainte fusese la Hotnews și care făcea clăbuci cu spume la mine pe pagină. Ce plăcere să-l execut electric! Câtă îndemânare am să omor prin blocare ziariștii obiectivi, deci anti-guvernamentali. Pufoșilor, nici nu știți câtă plăcere îmi provocați”, a scris Palada.
Decembrie 2013
În perioada în care era purtător de cuvânt, Mirel Palada a înmânat mai multor jurnalişti acreditaţi la Guvern tricouri inscripţionate cu sloganul „Antiguvernamentesc, deci transmit".
Palada a împărţit jurnaliştilor prezenţi câte un tricou albastru care avea imprimat pe faţă cinci şiruri cu şase coloane formate din litere majuscule albe : „ANTIGU', „VERNAM", „ENTESC", „ECITR" şi „ANSMIT". Puse cap la cap şi despărţite în cuvinte, literele formează: „Antiguvernamentesc, deci transmit", o parafrazare a celebrului dicton al filosofului francez René Decartes „Cogito, ergo sum!"(Gândesc, deci exist).
Mai 2013: Atac la adresa lui Traian Băsescu
Mirel Palada l-a atacat pe Traian Băsescu, în perioada în care era președinte, susținând că a fost „matrafoxat".
„Ce se poate interpreta din seara asta? Simplu: Speriat, incoerent şi matrafoxat. În disperarea sa, ca un lame duck pe cale să termine sceneta, şi-a făcut curaj cu încă cincizeci de cinci sute şi a ieşit să acopere spaţiul mediatic. “Garcon! Încă un carton la domnu’, să mai citesc aici la ziariştii care nu au economişti în redacţii”. Cu mare părere de rău, cineva trebuie să constate că regele e gol. Pardon, că preşedintele e beat. Nu numai de putere. În seara asta, Preşedintele României se încurcă în asemenea hal în limbă încât concluzia e indubitabilă: îi e frică. Şi pentru a-şi învinge frica, şi pentru a încerca să acopere cu zgomot, s-a matrafoxat. Garcon, încă un carton la domnu’. Îşi face curaj să respingă bugetul României, să blocheze o ţară întreagă. Garcon, încă un carton la domnu’. Alcoolul dictează: După dînsul, potopul! Stai, că-l trimite şi la Curtea Constituţională. Nici n-a aşteptat să vină concluzia de la Parlament că ştie deja că se va pune contra până la capăt. Garcon, încă un buget la domnu’…", afirmă Palada, într-o postare pe Facebook.
Totodată, a distribuit un link în care erau alăturate fotografiile lui Traian Băsescu şi Adolf Hilter, scoţând însă ulterior imaginea lui Hitler din pagină.
Cine este Mirel Palada
Sociologul a devenit cunoscut în calitate de purtător de cuvânt al Guvernului Ponta și membru în partidul lui Sebastian Ghiță, adresând, de-a lungul timpului, mai multe mesaje controversate: „porcușori anti-guvernamentali” sau „Marş la vot, pufoşilor!”.
Mirel Palada este fondatorul si Directorul General al Companiei de Cercetare Sociologica si Branding (CCSB), care oferă servicii de cercetare și consultanță în media și politică.
În 2014, la alegerile prezidențiale, Mirel Palada a transmis un mesaj dur, după alegerile în urma cărora Victor Ponta a pierdut președinția: „Ura, dezbinare, încrincenare, paroxism. Care, iată, nu se termina nici dupa alegeri. Sper din tot sufletul sa invatati si voi, distinsi pufosi anti-guvernamentali, ceva din victoria asta, cum si noi invatam din aceasta infringere. Sint curios Hotnews, Lucian Mandruta, Mediafax, Digi 24, B1 TV si celelalte publicatii obiective, deci independente, ce spin profesionist vor da si de data asta in asa fel incit sa ma scoata un nemernic si din aceasta postare”, a scris el, pe Facebook.
Pe aceeași temă: