Cel puțin 22 de persoane au murit numai anul trecut în accidente rutiere în care au fost implicate microbuze de transport persoane. Alte câteva zeci au fost rănite.
Un bărbat de 26 de ani a decedat și alte trei persoane, între care un băiat de 13 ani, au fost rănite, în noaptea de 9 spre 10 ianuarie 2016, după ce microbuzul în care se aflau a intrat într-un refugiu de tramvai de pe Bulevardul Dorobanților din Brăila, iar o țeavă din gardul refugiului a pătruns în vehicul. Bărbatul de 26 de ani, care se afla pe un scaun din spatele șoferului, a fost străpuns de țeavă și a murit pe loc. Microbuzul implicat în accident efectua curse de transport pasageri de la Aeroportul Otopeni la Galați. În microbuz se aflau 12 persoane.
Acesta este doar cel mai recent dintr-o serie neagră de accidente rutiere din ultimii ani în care au fost implicate microbuze, potrivit Agerpres.
Iată o listă a celor mai grave.
13 august 2009 – În comuna Scânteia din județul Iași, trenul Săgeata Albastră Brașov – Iași a lovit un microbuz, la o trecere la nivel cu calea ferată. În urma impactului, 14 persoane și-au pierdut viața, printre care un copil, iar două au fost grav rănite.
7 septembrie 2006 – În apropiere de Bârlad, s-a produs un accident soldat cu 13 morți și patru răniți, după ce șoferul unui microbuz care transporta 16 persoane nu a acordat prioritate și a fost lovit din plin de un autocar din Republica Moldova.
29 noiembrie 2005 – Un microbuz cu 26 de muncitori, majoritatea femei, s-a răsturnat la intrarea în orașul Slobozia. Nouă femei și șoferul au murit pe loc, alte 13 persoane au fost rănite grav.
13 octombrie 2012 – Opt persoane și-au pierdut viața și alta a fost rănită, într-un accident produs pe DN7, între localitățile Lipova și Odvoș din județul Arad. Șoferul unui autoturism Fiat, în care se aflau 9 persoane, a ajuns pe contrasens, pe fondul oboselii, unde s-a izbit de un TIR care circula regulamentar. Victimele erau angajați ai unei firme de construcții din Deva și se întorceau acasă, de la muncă.
Accidentele din 2015
22 decembrie 2015 – Trei persoane au decedat, iar alte trei au fost rănite, în urma unui accident care a avut loc în noaptea de 21 spre 22 decembrie 2015, pe DN1, la Apoldu de Sus, județul Sibiu, după ce un TIR a intrat într-un microbuz.
19 decembrie 2015 – două persoane au decedat și două au fost rănite, într-un accident petrecut între localitatea Petrești și municipiul Carei din județul Satu Mare, după ce șoferul unui microbuz în care se aflau patru persoane a adormit la volan și a intrat într-un copac de pe marginea drumului.
30 noiembrie 2015 – trei persoane, doi frați, unul în vârstă de 19 ani și celălalt de 16 ani, asistați într-un centru rezidențial al DGASPC Bacău, precum și asistenta socială care îi însoțea, au murit în urma unui accident produs în municipiul Bacău, după ce microbuzul în care se aflau a lovit violent un autobuz; o altă persoană aflată în microbuz a suferit leziuni ușoare, la fel ca și șoferul microbuzului.
15 noiembrie 2015 – trei persoane au decedat și 11 au fost rănite, după ce un autocamion cu cherestea s-a răsturnat, pe DN 2, la intrarea în Râmnicu Sărat, peste un microbuz de transport persoane. În microbuz erau sportivi din Târgoviște. Cinci dintre răniți au fost transportați la Spitalul de Urgență, la Spitalul Pantelimon și la Spitalul Bagdasar-Arseni. Alți trei răniți au fost externați din Spitalul Municipal Râmnicu Sărat și trei au rămas în spitalele din județul Buzău, unul la Râmnicu Sărat și alți doi la Spitalul Județean de Urgență Buzău.
11 octombrie 2015 – trei persoane au murit și șapte au fost rănite într-un accident produs pe DN 7C, în localitatea argeșeană Băiculești, în care a fost implicat un microbuz de transport persoane.
19 august 2015 – un accident grav, produs în Brăila, pe raza localității Baldovinești, s-a soldat cu moartea a trei persoane, alte 21 fiind rănite, după ce un autocar în care se aflau 37 de persoane, 35 de turiști moldoveni și doi șoferi turci, s-a răsturnat într-o curbă, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de trafic, cu carosabil ud și vizibilitate redusă.
26 aprilie 2015 – creatoarea de modă Semida Sărmășag, soțul său și copilul cel mare al familiei au decedat în urma unui accident rutier ce a avut loc în localitatea Negrești-Oaș, din județul Satu Mare. Cel de-al doilea copil al soților Sărmășag a fost transportat, în stare gravă, la spital. Mașina la volanul căreia se afla creatoarea de modă a lovit un microbuz.
26 ianuarie 2015 – un accident grav a avut loc în Constanța, un autoturism și un microbuz fiind implicate în accident. Cel din urmă era plin cu călători și a fost băgat într-un stâlp. 21 de victime au fost transportate la Urgența Spitalului Județean.
Din primele cercetări ale polițiștilor rutieri se pare că șoferul unui Opel, care circula pe strada Mihai Viteazu, la intersecția cu strada Nicolae Iorga, nu a acordat prioritate de trecere unui microbuz plin cu călători, care circula pe linia 304, intrând în coliziune cu acesta.