2.6 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialMaşinile din România vor suna singure la 112

Maşinile din România vor suna singure la 112

Numărul românilor care îşi pierd viaţa acum în accidente rutiere pentru că nu mai sunt capabili să sune singuri la 112 va scădea considerabil.

Salvarea va veni de la un mic dispozitiv cu care vor fi dotate autoturismele şi care va fi capabil, în caz de accident grav, să contacteze singur cel mai apropiat centru de intervenţie şi să furnizeze măcar locul exact al accidentului, chiar dacă victimele nu pot sau nu ştiu să comunice unde se află. Construit pe arhitectura numărului paneuropean de urgenţă, 112, prin noul sistem numit „eCall” de la „emergency call”/„apel de urgenţă”, autoturismul avariat va stabili două legături: una de voce şi alta de date. Legătura de voce le permite persoanelor din vehicul să discute cu operatorul centrului de intervenţie, iar pe legătura de date se va trimite, în cazul imposibilităţii victimei de a mai comunica cu cineva, un set minim de date care cuprinde: momentul producerii accidentului, localizarea precisă, identificatorul vehiculului, starea echipamentului eCall (cel puţin dacă a fost declanşat manual sau automat), informaţii despre un posibil furnizor de servicii.Toate aceste lucruri le vor permite forţelor de intervenţie să ajungă la locul accidentului în acea „oră de aur”, cum este definit intervalul de intervenţie care le oferă victimelor cele mai mari şanse de supravieţuire.

Sistemul a fost iniţiat de Comunitatea Europeană, iar România a fost invitată să facă parte din consorţiul ce va implementa faza-pilot în Europa şi a semnat în aceste zile un memorandum de înţelegere în acest sens. Înainte ca eCall să devină total operaţional pe tot cuprinsul UE, ţările care vor implementa faza-pilot a sistemului eCall în Europa trebuie să realizeze teste practice şi să stabilească standarde comune. Din acest consorţiu fac parte 15 ţări, printre care Austria, Finlanda, Germania, Olanda, Italia şi Suedia (unde au fost deja lansate astfel de programe-pilot), iar alături de România au mai semnat memorandumul Malta, Polonia, Belgia, Danemarca şi Luxemburg. Comisia Europeană va susţine financiar programul-pilot.

 

Timpul necesar intervenţiei, redus cu 50%

Din păcate, viitorul sistem eCall nu va putea să reducă numărul foarte mare al accidentelor rutiere din România, dar cel puţin va încerca să ajute accidentaţii. „Pentru România, ţară care se regăseşte pe primele locuri în ceea ce priveşte numărul de accidente mortale din Europa, iniţiativa Comisiei Europene constituie un demers ce trebuie susţinut, având în vedere că prin introducerea acestei tehnologii se poate ajunge la un număr mai scăzut de victime ale accidentelor rutiere”, a explicat ministrul Comunicaţiilor, Gabriel Sandu.

Conform estimărilor, dispo-ni-bilitatea rapidă a informaţiilor de la locul accidentului reduce timpul necesar intervenţiei serviciilor de salvare cu 50% în zonele rurale şi cu 40% în cele urbane, ceea ce ar însemna salvarea a circa 2.500 de vieţi pe an – în ţările europene, precum şi diminuarea gravităţii rănirilor cu 10-15%. 

Cele mai citite

Ana Bogdan și Anca Todoni pe tabloul principal la Brisbane!

Ana Bogdan și Anca Todoni au reușit să se califice pe tabloul principal al turneului WTA de la Brisbane, în urma unor victorii solide. Competiția,...

Arsenal încheie anul cu o victorie importantă pe Emirates!

Arsenal a învins Ipswich Town cu 1-0 în ultima etapă din 2024 a Premier League, urcând pe locul al doilea în clasament, la șase...

Republica Moldova ar putea îngheța de frig. Gazprom anunță că suspendă exporturile de gaze de la 1 ianuarie 2025

Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT,...
Ultima oră
Pe aceeași temă