Școlile din 20 de județe își vor suspenda luni cursurile, din cauza vremii nefavorabile, iar în cursul zilei de marți măsura va fi menținută în 16 județe, a informat Ministerului Afacerilor Interne (MAI), prin intermediul unui comunicat.
Astfel, luni, cursurile vor fi suspendate în: Botoșani, Buzău, Brăila, Călărași, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu, Ilfov, Ialomița, Iași, Olt, Maramureș, Neamț, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
Marți vor fi întrerupte cursurile în 16 județe, excepție făcând județele Călărași, Giurgiu, Tulcea și Vaslui față de cele menționate anterior.
MAI arată că în ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență s-a hotărât realizarea unei analize obiective la nivelul fiecărui județ cu privire la întreruperea cursurilor școlare pentru evitarea oricăror situații de risc care ar putea apărea din cauza vremii severe.