Cetăţeanul român care şi-a dat foc joi în faţa sediului preşedinţiei italiene din Roma îşi va recăpăta locul de muncă în cadrul firmei unde era angajat, în urma demersurilor efectuate de Ambasada României şi de Consulatul General Torino, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului de Externe (MAE), remis redacţiei.
Florin Damian este în afara oricărui pericol, iar arsurile de pe corp nu sunt grave, au susţinut medicinii de la spitalul Saint Eugenio, locul unde este îngrijit românul, se arată în comunicatul MAE.
În urma demersurilor efectuate de Ambasada României în Italia şi de Consulatul General Torino, Damian Florin a fost reprimit la muncă în cadrul firmei la care lucra, iar familia Damian a primit o casă socială de la primăria locală. Firma la care lucra a luat măsuri pentru plata către petent a salariilor indicate în statele de salarii valabile pentru perioada februarie 2005 – ianuarie 2010, semnate de acesta, se arată în comunicatul MAE.
Cetăţeanul român, în vârstă de 55 de ani, are un litigiu de muncă ce durează de mai mulţi ani şi a reclamat sau a acţionat în judecată mai multe instituţii, a intrat în greva foamei la Strasbourg şi a apelat de mai multe ori autorităţile italiene, timp de mai mulţi ani, pentru rezolvarea problemelor sale, precizează Ministerul Afacerilor Externe.
Bărbatul este căsătorit, are doi copii şi locuieşte în localitatea Pinerolo din regiunea Piemonte (nordul Italiei). El rămăsese fără loc de muncă, moment în care a hotărât să îşi dea foc.
Citeşte şi Un român şi-a DAT FOC la Roma, în faţa sediului Preşedinţiei Italiei
Ambasada României din Roma a precizat că monitorizează cu atenţie evoluţia stării de sănătate a românului, se mai arată în comunicatul de presă.
Vineri, şi preşedintele italian Giorgio Napolitano a precizat că urmăreşte progresul stării de sănătate a românului, conform presei italiene.
Citeşte şi Italia: Preşedintele Napolitano urmăreşte starea sănătăţii românului care şi-a dat foc la Roma