UPDATE 18.30: "Această zi este apropiată sărbătoririi Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Sunt bucuros să aduc o părticică din moaştele Sfâtului Cuvios Serafim de Sarov, unul dintre cei mai iubiţi sfinţi din Rusia. (..)Relaţii bune între oameni pot fi doar când au valori comune.(..) Oricum ar decurge istoria, noi, creştinii ortodocşi care trăim în ţări diferite trebuie să ţinem minte că avem valori comune", a declarat Patriarhul Kiril când a ajuns în Bucureşti.
Patriarhul Kiril a adus din Rusia un fragment din Sfintele Moaşte ale Sf. Cuv. Serafim de Sarov, care va fi aşezat pentru închinarea pelerinilor de pe Colina Patriarhiei şi apoi va fi oferit comunităţii ortodoxe ruse arondate Bisericii Sfântul Nicolae – Tabacu din Capitală.
Vineri, începând cu ora 9.00, Preafericitul Părinte Kiril va săvârşi, la Altarul de vară lângă Catedrala patriarhală, Sfânta Liturghie alături de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei, Durresului şi al Întregii Albanii, Preafericitul Părinte Rastislav, Arhiepiscop de Prešov şi Mitropolit al Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi din Slovacia şi împreună cu ierarhii străini delegaţi ai Bisericilor Ortodoxe surori şi ierarhii români prezenţi la hram, preoţi şi diaconi.
Sâmbătă, de la ora 9.00, va avea loc slujba Te Deum la 10 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, în prezenţa ierarhilor români şi străini, a clerului şi credincioşilor.
"Au fost invitaţi în contextul Anului Comemorativ dedicat apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului şi al aniversării a 10 ani de patriarhat ai Preafericitului Părinte Daniel", a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, pentru MEDIAFAX.
Patriarhul celei mai mari biserici ortodoxe din lume a participat la ceremoniile dedicate Sfântului Dimitrie cel Nou și la slujba dedicată împlinirii a zece ani de întronizare a Preafericitului Daniel.
Patriarhul Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii a adus în București un fragment din moaştele Sfântului Serafim de Sarov, care va fi aşezat pentru închinarea pelerinilor de pe Colina Patriarhiei şi apoi va fi oferit comunităţii ortodoxe ruse arondate Bisericii Sfântul Nicolae – Tabacu din Capitală.
Astăzi, când este sărbătorit Sfântul Dimitrie cel Nou, Liturghia va fi oficiată, de la ora 9.00, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală, de către Patriarhul Daniel, Patriarhul Kiril, Arhiepiscopul Tiranei, Durresului şi al Întregii Albanii, Anastasie, şi Mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi din Slovacia, Rastislav, împreună cu ierarhii străini delegaţi ai bisericilor ortodoxe şi ierarhii români prezenţi la hram.
De asemenea, sâmbătă, de la ora 9.00, Patriarhul Kiril va lua parte, alături de ierarhii români şi străini, la slujba Te Deum care va marca zece ani de la întronizarea Patriarhului Daniel, iar la ora 10.00, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul“ din Palatul Patriarhiei va avea loc şedinţa solemnă a Sinodului Bisericii Ortodoxe Române.
În cercurile de putere de la Kremlin
Patriarhul Kiril este una dintre cele mai influente personalități de la Kremlin, fiind considerat un apropiat al președintelui Vladimir Putin.
Într-un interviu acordat revistei Q Magazine, întrebat dacă religia poate fi un factor politic, Kiril a spus că „orice religie existentă procedează și interacționează similar cu oamenii. Și interacționează și cu factorul politic, desigur“.
„Biserica nu se implică în responsabilitățile constituționale ale statului, dar această separare nu înseamnă că între noi este un zid opac. În același timp, Biserica își menține poziția oficială de a nu se implica în politică, preoților le este interzis să participe în campanii electorale, să fie candidați sau, în timpul alegerilor, să fie agenți electorali“, a adăugat Patriarhul Rusiei.
Despre Kiril al Întregii Rusii, conf. univ. dr. Armand Goșu spune, într-un interviu acordat site-ului ziare.com, că „este mereu în primele cercuri ale puterii de la Kremlin și foarte activ în politica externă, în special în fostul spațiu sovietic“. „S-a făcut foarte util lui Putin, care-l folosește pentru desenarea unei noi identități ideologice a Rusiei.
Kiril e izolat pe scena internațională și în lumea ortodoxă din cauza comportamentului agresiv al Rusiei în Ucraina. Este deci o bună ocazie să arate credincioșilor din jurisdicția sa, care se întinde în fostul spațiu sovietic, două lucruri: că nu e izolat și că are o autonomie în relația cu Kremlinul, pentru că, uite, a venit la București, iar România – se știe bine! – are relații reci cu Rusia“, a mai spus Armand Goșu.