Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa a fost sesizat recent prin sistemul unic 112 cu privire la producerea unui incendiu la acoperişul unei locuinţe, în localitatea Aliman. Pentru stingerea tuturor focarelor, pompierii militari au acţionat timp de aproximativ două ore, reuşind să împiedice propagarea flăcărilor la întreaga locuinţă.
Unul dintre proprietari a suferit atac de panică, paramedicii intervenind pentru acordarea primului ajutor. I.S.U. Constanţa recomandă cetăţenilor respectarea următoarelor măsuri de prevenire a incendiilor: coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic, de persoane specializate şi autorizate; uşiţele prin care se curăţă de funingine coşurile şi sobele trebuie închise ermetic după terminarea operaţiunii de curăţare; coşurile de fum din cărămidă tencuită vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale planşeelor, prin îngroşarea zidăriei coşurilor, iar în spaţiul dintre coş şi planşeu se va introduce un strat termoizolant.