10.8 C
București
marți, 17 decembrie 2024
AcasăSpecialIrina Socol, fondatoarea Siveco, va fi eliberată condiţionat. Decizia este definitivă

Irina Socol, fondatoarea Siveco, va fi eliberată condiţionat. Decizia este definitivă

Irina Socol, fondatoarea Siveco, va fi eliberată condiţionat din executarea pedepsei de doi şi jumătate de închisoare primită în luna mai pentru evaziune fiscală, informează Agerpres.

Hotărârea de marți a instanţei este definitivă.

Magistraţii Tribunalului Prahova au respins, marţi, contestaţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti formulată împotriva deciziei Judecătoriei Ploieşti care a dispus, la data de 9 iunie, eliberarea condiţionată a condamnatei care este încarcerată la Penitenciarul de Femei Târgşor. 

Irina Socol a fost trimisă în judecată în noiembrie 2014 de către procurorii Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, fiind acuzată că a pus bazele unui mecanism evazionist în care a angrenat firma pe care a înfiinţat-o, Siveco România. 

În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată Aurora Ecaterina Crusti (fost preşedinte comercial adjunct al Siveco România), Tiberiu Grabany, Dumitru Constantinescu, Valentina Gogu Mihai şi Nicolae Gogu Mihai. 

Procurorii susţin că reprezentanţii companiei Siveco România au creat un circuit infracţional format din peste 50 de societăţi comerciale, prin care ar fi fost evidenţiate tranzacţii fictive derulate în perioada 2009-2013, în valoare de aproximativ 10 milioane de euro. 

Din cercetări a reieşit că în contabilitatea producătorului de softuri ar fi fost înregistrate achiziţii fictive de servicii reprezentând crearea unor programe informatice care în realitate nu au fost prestate, bugetul de stat fiind astfel prejudiciat cu peste trei milioane de euro. 

Anchetatorii susţin că Siveco a încheiat achiziţii fictive de servicii de la firme care aveau ca administratori cetăţeni de etnie romă din satul Sinteşti, Ilfov, persoane care se ocupau cu colectarea de fier vechi. 

„Astfel, de la Eurovip, Siveco România a achiziţionat, în cursul anului 2009, servicii în valoare de 2.500.718 lei, plus TVA, în cuantum de 475.137 lei. Societatea Eurovip a avut ca asociat şi administrator pe Valentina Mihai Gogu, persoană de etnie romă, în vârstă de 49 ani, care locuieşte în satul Sinteşti, Ilfov, şi care nu ştie să scrie şi să citească. Toţi banii care au fost încasaţi de Eurovip de la Siveco România au fost retraşi în numerar pe baza unor borderouri de achiziţie fier vechi de la persoane fizice. Practic, societatea Eurovip achiziţiona fier vechi, dar vindea programe informatice”, mai arată procurorii. 

Irina Socol a fondat la începutul anilor ’90 compania Siveco România, care în prezent este unul dintre cei mai mari producători locali de aplicaţii software. 

Socol a fost condamnată definitiv, la începutul lunii mai, de Curtea de Apel Bucureşti, la doi ani şi şase luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Iniţial, Irina Socol a fost condamnată la trei ani şi şase luni închisoare în iulie 2015 de către Tribunalul Bucureşti, pedeapsă redusă ulterior la doi ani şi jumătate de către Curtea de Apel Bucureşti. 

Pedepse reduse au primit şi ceilalţi inculpaţi din acest dosar: Aurora Ecaterina Crusti – 2 ani şi 6 închisoare cu executare (de la 6 ani şi 6 luni), Tiberiu Grabany – 3 ani închisoare cu executare (de la 6 ani închisoare), Dumitru Constantinescu – 3 ani închisoare (de la 6 ani închisoare). 

În acelaşi dosar, Mihai Valentina Gogu şi Mihai Nicolae Gogu au fost condamnaţi la doi ani închisoare cu suspendare. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Un subofițer al SPP s-a sinucis cu arma din dotare înainte de a-și termina tura

Un subofiţer al Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP) s-a sinucis, luni, cu arma din dotare, înainte de a ieşi din tură. El avea...

Nicușor Dan: Bucureștiul va avea de câștigat, dacă voi fi președinte

Primarul Capitalei a afirmat că bucureștenii așteaptă o reformă administrativă, indiferent cine va fi primar Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, și-a anunțat, luni seară,...

Proiect major: 140 de milioane de euro pentru salvarea monumentelor istorice și a clădirilor culturale

Proiectul face parte dintr-un efort mai amplu, cu un buget total de aproape 900 de milioane de euro Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunțat alocarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă