5.3 C
București
vineri, 3 ianuarie 2025
AcasăSpecialÎncă un inculpat din dosarul lui Dragnea își recunoaște vinovăția în instanță

Încă un inculpat din dosarul lui Dragnea își recunoaște vinovăția în instanță

Încă un inculpat din dosarul în care este acuzat președintele PSD, Liviu Dragnea, și-a recunoscut vinovăția marți, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit Agerpres, el le-a solicitat magistraților să fie judecat prin procedura simplificată.

Este vorba de Ionel Marineci, la data faptei șef serviciu în cadrul Complexului de servicii destinat copilului și familiei Teleorman, care a declarat marți, în instanță, că își recunoaște vinovăția și nu contestă probele strânse de procurori.

Marineci se alătură altor trei inculpați din acest dosar care și-au recunoscut vinovăția la termenul anterior al procesului din 14 februarie, respectiv Adriana Botorogeanu, Gheorghe Nicușor și Anisa Stoica.

Tot la acest termen, a fost discutată o cerere depusă de fosta soție a lui Dragnea, Bombonica Prodana, privind sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate a unui articol din Codul penal care reglementează infracțiunea de abuz în serviciu.

Bombonica Prodana nu a fost prezentă în sala de judecată, însă avocatul acesteia, Toni Neacșu, a explicat că dorește ca CCR să se pronunțe asupra stabilirii unui prag valoric în legătură cu infracțiunea de abuz în serviciu.

Tot acum, judecătorii au cerut DNA să precizeze în scris ce legislație a încălcat fiecare inculpat prin săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, respectiv dacă e vorba de legislația primară sau cea secundară.

Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 25 aprilie.

Cele mai citite

Ministerul Finanțelor va împrumuta de la bănci 5,77 miliarde de lei în ianuarie 2025

Ministerul Finanțelor a anunțat că, în luna ianuarie 2025, va organiza împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,2 miliarde de lei. La această...

Calendar fiscal pentru ianuarie 2025: Termene importante pentru contribuabili

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat lista termenelor pentru depunerea declarațiilor fiscale în luna ianuarie 2025. Calendarul cuprinde repere esențiale pentru firme...

Denis Ciobotariu a semnat un contract până în 2028 cu Rapid

Denis Ciobotariu, fundaș central de 26 de ani, a semnat un contract cu Rapid București, valabil până în vara anului 2028. Denis Ciobotariu a venit...
Ultima oră
Pe aceeași temă