5.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialGalațiul se pregătește pentru o criză a refugiaților

Galațiul se pregătește pentru o criză a refugiaților

Schimbarea rutelor grupurilor de refugiați, care încearcă să ajungă în țările din vestul Europei străbătând România, duce la o creștere rapidă a numărului de refugiați care ajung în țara noastră pe Marea Neagră sau prin Serbia și implicit apare riscul ca autoritățile să se confrunte cu o criză a refugiaților, dacă numărul acestora va depăși capacitatea de cazare a celor șase centre, de 1.500 de persoane în total.

La Centrul Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil (CRPCSA) de la Galaţi, numărul persoanelor cazate a crescut de 6 ori, de la 69 de refugiați în 2016 la 420 în acest an. Potrivit directorului centrului, Paul Burghelea, în primele opt luni din 2017 au fost depuse 444 de cereri de azil, în condițiile în care în aceeași perioadă a anului trecut au fost 113 de astfel de cereri. Este o creștere de 4 ori a solicitărilor de azil. Cele mai multe persoane care au depus în acest an cereri de azil sunt din Irak – 213, Siria – 189 și Pakistan, 24.

„Numărul cererilor de azil înregistrate la nivelul centrului a crescut cu 331 anul acesta față de anul trecut pe fondul intensificării afluxului de imigranți înregistrat la frontiera de sud-vest, cu Serbia, precum și a intrărilor recente pe Marea Neagră”, a precizat Burghelea.

Capacitatea de cazare, ocupată în procent de 85%

Principala urmare a creșterii numărului de refugiați care solicită azil este diminuarea capacității de cazare a acestora pe care o are la dispoziție statul român. În prezent, gradul de ocupare în centrul de la Galați este de aproximativ 85%, din totalul de 210 locuri fiind ocupate 191. Dintre acestea, 133 de persoane sunt solicitante de azil, 45 au statut de refugiat, iar alte 13 persoane beneficiază de protecție subsidiară. Protecția subsidiară se acordă celor care nu îndeplinesc întocmai condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat, dar în cazurile lor există motive temeinice să se creadă că vor fi expuși unui risc serios în cazul returnării în ţara de origine. Persoanele care au primit protecție subsidiară se bucură de aceleași drepturi cu refugiații.

Dublarea spațiilor sau chirie

Conducerea centrului din Galaţi încearcă să găsească soluții pentru mărirea numărului de azilanți care pot fi cazați, de la 210 până la 800 de persoane. O primă variantă de rezolvare a situației este transformarea în spații de cazare a unor spații din cadrul centrului, cum ar fi cluburile sau unele dintre spațiile comune, care se pretează la schimbarea destinației. Potrivit directorului Paul Bughelea, a fost identificat un operator privat care dispune de un cămin cu o capacitate de la 400 la 800 de locuri de cazare, iar dacă nici acestea nu vor fi suficiente, vor fi instalate corturi în curtea centrului, pentru a fi cazați refugiații temporar, până se va găsi o soluție pentru cazarea pe termen lung, în condiții decente. În cazul în care numărul solicitanților de azil ar depăși capacitatea de cazare a centrelor existente la nivel național, statul poate acorda indemnizații cu care aceștia să își poată plăti chiria în spații private de locuit.  

Soluții din societatea civilă

Două centre care le oferă refugiaților consultanță în diverse domenii, de la asistență juridică și asistență medicală la procedura de găsire a  unui loc de muncă, au fost înființate la Constanța și Galați de JRS International, fundație înființată în statul Vatican și care dezvoltă programe de asistență în 50 de țări. Centrul „My Place” de la Constanța a fost inaugurat marți, iar cel de la Galați va fi inaugurat azi. Cele două centre sunt înființate în cadrul Proiectului „My Place  – o punte pentru integrarea beneficiarilor unei forme de protecție și străinilor cu ședere legală în Romania”, finanțat prin Programul Național — Fondul pentru Azil, Migrație și Integrare.

Refugiaţilor și străinilor non-UE cu drept legal de ședere în România, aflați la studii, la muncă sau pentru afaceri, le sunt oferite în cadrul Centrelor „My Place” consultanță și diverse informații, de la găsirea unei grădiniţe pentru copil sau alegerea unui medic de familie şi până la căutarea unui loc de muncă, dar şi asistenţă juridică, medicală, psihologică şi pot participa chiar şi la cursuri de limba română.

Cele mai citite

Donald Trump l-a desemnat oficial pe Marco Rubio pentru a fi secretar de stat al SUA

Donald Trump l-a nominalizat, miercuri, pe senatorul din Florida, Marco Rubio, pentru funcția de secretar de stat, potrivit nypost.com. „Marco este un lider extrem de...

Românii își schimbă obiceiurile culturale: preferă festivalurile și obiectivele turistice, arată noul barometru de consum

Cel mai recent Barometru de Consum Cultural relevă o schimbare semnificativă în obiceiurile culturale ale românilor în 2023, aceștia preferând experiențele culturale în aer...

ISU Dâmbovița: Concentraţiile de gaz sunt monitorizate în localitatea Doiceşti, după o refulare de apă la forarea unui puţ

Concentraţiile de gaz sunt monitorizate în localitatea Doiceşti, după o refulare de apă la forarea unui puţ, informează, miercuri seara, Inspectoratul pentru Situaţii de...
Ultima oră
Pe aceeași temă