Imigratia legala trebuie privita ca un fenomen inevitabil al lumii actuale, si nu ca o amenintare, iar pentru Uniunea Europeana ea constituie chiar un avantaj in conditiile riscului scaderii populatiei apte de munca in urmatoarele decenii in Europa, a declarat, joi, comisarul european pentru justitie, libertate si securitate, Franco Frattini, in discursul rostit in cadrul Conferintei la nivel inalt privind imigratia legala de la Lisabona.
"Trebuie sa tinem cont mai mult de statistici, care arata ca 85% din forta de munca necalificata din lume ajunge in Uniunea Europeana si numai 5% in SUA, in timp ce 55% din lucratorii calificati merg in SUA si numai 5% catre UE. Trebuie sa reusim schimbarea acestor statistici printr-o noua viziune, care implica adoptarea de noi instrumente de actiune", a spus Frattini, citat de Rompres. El a tinut sa remarce ca in anul 2050 o treime populatia UE – populatie totala care a depasit deja 490 de milioane de locuitori – va fi formata din persoane in varsta de peste 65 de ani, ceea ce va insemna ca populatia apta de munca si cea efectiv ocupata in UE se va reduce. In aceste conditii, imigratia legala joaca un rol important pentru economia UE, in special in ce priveste lucratorii calificati necesari in statele membre si sectoarele confruntate deja cu un deficit de oferta de forta de munca.
Dupa cum a mentionat Frattini, Comisia Europeana a prezentat, in proiectul sau privind migratia legala publicat in decembrie 2005, mai multe propuneri realiste pentru structurarea unei politici comune eficiente in acest domeniu. La 23 octombrie, comisarul european Franco Frattini va inainta primele doua proiecte legislative – o directiva-cadru privind drepturile socio-economice ale lucratorilor veniti din tari terte si o directiva privind acceptarea imigrantilor inalt calificati. Acestea vor fi urmate, in decembrie 2008, de directiva privind acceptarea lucratorilor sezonieri.
Numarul rezidentilor din UE proveniti dintr-o tara terta era, in ianuarie 2006, de 18,5 milioane de persoane, a continuat oficialul european, ceea ce inseamna circa 4% din populatia totala a Uniunii. O mare parte dintre acesti imigranti vin din Africa, si de aceea, Europa si Africa ar trebui sa puna in aplicare angajamentele politice asumate in acest domeniu, prin valorificarea rolului diasporei si elaborarea unor principii aferente procedurilor de repatriere a imigrantilor ilegali.
"Este necesar un angajament pe termen lung al tuturor partilor. Trebuie sa avem mereu in vedere ca nu exista nicio alternativa la conlucrare, intrucat niciun stat membru al UE nu poate trata de unul singur aceasta provocare", a subliniat in incheiere comisarul european Franco Frattini.