Drapelul României a fost arborat de jandarmii montani din cadrul Postului Parâng pe Vârful Parângu Mare (2519 m), unul dintre cele mai înalte din țară, momentul fiind dedicat Zilei Naționale de 1 Decembrie, a informat miercuri seara Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Hunedoara, citat de Agerpres.
În demersul lor, jandarmii au fost însoțiți de un voluntar din Valea Jiului, împătimit al muntelui.
Cei patru români au pornit din stațiunea Parâng către vârful Parângul Mare în zorii zilei de miercuri, purtând cu ei drapelul național. După patru ore, au atins cota 2.519 m și au fixat hampa drapelului de borna care marchează vârful montan. Traseul de întoarcere, deși a durat mai puțin, a fost la fel de dificil.
‘Traseul a fost extrem de dificil, dar efortul a meritat. Sunt mândru că sunt român și că am putut arbora drapelul național deasupra norilor’, a declarat plutonierul major Valentin Szabo, șeful Postului Parâng, participant la această acțiune.
Cei trei jandarmi montani și tânărul voluntar au urcat pe munte pe o vreme deloc prietenoasă, cu vânt puternic, zăpadă viscolită și temperatură cu mult sub 0 grade Celsius. Efectul de frig a fost amplificat de vântul care sufla cu putere.
‘Deși, în mod obișnuit, jandarmii montani înfruntă muntele și vremea rea pentru a salva viețile celor aflați în dificultate, de această dată misiunea lor a avut un scop nobil: au urcat pe vârful Parângul Mare pentru ca, de Ziua Națională, drapelul tricolor să fluture la înălțime. Totodată, inspirați de mesajul colegului nostru, colonelul Mihai Iosif, aflat în misiune internațională în Afganistan, (…) jandarmii montani au dorit ca prin această acțiune să transmită de deasupra norilor un mesaj de suflet militarilor români ‘care țin steagul sus’ în misiunile internaționale, precum și tuturor românilor’, se arată într-un comunicat al IJJ Hunedoara, remis AGERPRES.
Este pentru a patra oară când jandarmii montani reușesc să ducă drapelul național pe vârful Parângul Mare. Este o tradiție începută în anul 2012, care s-a bucurat de succes, cu excepția anului trecut, când, din cauza condițiilor meteorologice, jandarmii montani au fost opriți din demersul lor.
Parângul Mare este cel mai înalt vârf din România după vârfurile montane din munții Făgăraș.