2.6 C
București
joi, 5 decembrie 2024
AcasăSpecialFoști miniștri ai PSD, suspectați de noi fapte de corupție în dosarul...

Foști miniștri ai PSD, suspectați de noi fapte de corupție în dosarul „Microsoft – prejudiciu 67 milioane de dolari”. DNA cere aviz de urmărire penală pentru Dan Nica, Adriana Țicău și Alexandru Athanasiu

Procurorii DNA au înaintat președintelui României, Klaus Iohannis, sesizări cu privire la săvârșirea unor fapte penale în dosarul „Microsoft” de către trei foști miniștri PSD ai Guvernului Năstase. Astfel, Dan Nica (fost ministru al Comunicațiilor), Adriana Țicău (fost secretar de stat și apoi ministru al Comunicațiilor) și Alexandru Athanasiu (fost ministru al Educației) sunt suspectați de abuz în serviciu, infracțiuni săvârșite între 2003-2004, prejudiciul fiind de aproape 67 milioane de dolari. În cazul celor trei este vorba de extindere a urmăririi penale. Noile inculpări sunt pentru secvența informatizării școlilor.

Potrivit procedurii penale, în cazul unor foști miniștri care nu sunt parlamentari, președintele țării cere urmărirea penală în urma sesizării făcute de procurori.

 În urmă cu câteva zile, în același dosar s-a cerut aviz de urmărire penală de la Camera Deputaților și pentru deputatul PSD Eugen Bejinariu, fost secretar general al Guvernului Năstase. Tot prin extinderea urmăririi penale, de curând au fost inculpați doi foști directori ai reprezentanței Microsoft în România și omul de afaceri Claudiu Florică. 


Citește și: UPDATE. Dosarul Microsoft, secvența „PSD – prejudiciu de 67 de milioane de dolari”, se extinde. Procurorii cer aviz pentru urmărirea penală a deputatului Eugen Bejinariu, fost secretar general al Guvernului Năstase


În primul dosar Microsoft 1, în care au fost condamnați definitiv fostul ministru al Comunicațiilor Gabriel Sandu, precum și Dorin Cocoș, Gheorghe Ștefan și Dumitru Nicolae, Eugen Bejinariu și Claudiu Florică figurau ca martori denunțători. 

Dan Nica – prejudiciu de 47,5 milioane de dolari

În 2003 și 2003, Dan Nica, în calitate de ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației a susținut două proiecte de hotărâri de guvern prin care s-a aprobat încheierea, între Guvernul României și Fujitsu Siemens Computers GmbH, a contractului comercial de închiriere de licențe referitor la produsele Microsoft.

În acest sens s-a invocat, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru aceste produse, astfel încât respectiva firmă să fie favorizată prin evitarea organizării unei licitații publice. În realitate, pe piață existau cinci distribuitori autorizați. Astfel, prin activitatea sa, Dan Nica ar fi cauzat, pe de o parte –un prejudiciu în valoare totală de 47.594.843,88 USD în dauna statului, iar pe de altă parte – un folos patrimonial necuvenit, în același cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers GmbH„, spun procurorii.

Adriana Țicău, coautor al prejudiciului total de aproape 67 milioane de dolari
În calitate de secretar de stat la Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, respectiv de ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, Țicău Silvia Adriana, cu încălcarea privind Statutul funcționarilor publici și privind achizițiile publice, a efectuat următoarele activități:
– a determinat încheierea contractului cadru de licențiere Microsoft în condiții defavorabile pentru Guvernul României, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens GmbH Austria, iar în acest sens a semnat Nota de fundamentare la Hotărârea de Guvern nr.1473/11.12.2003,
– a inițiat și susținut proiectul Hotărârii de Guvern nr.1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licențe încheiat la data de 15.04.2004 între Guvernul României și Fujitsu Siemens Computers GmbH și pentru produsele educaționale Microsoft, fără a exista un necesar fundamentat.

În această modalitate, Țicău Silvia Adriana ar fi cauzat, pe de o parte – un prejudiciu în valoare totală de 66.965.343,88 USD în dauna statului, iar pe de altă parte – un folos patrimonial necuvenit, în același cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers GmbH.

Alexandru Athanasiu, prin abuz în seviciu a creat un prejudiciu de 19,3 milioane de dolari

În calitate de ministru al educației și cercetării, Athanasiu Alexandru cu încălcarea dispozițiilor privind achizițiile publice, a inițiat și a susținut proiectul Hotărârii de Guvern nr.1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licențe încheiat la data de 15.04.2004 între Guvernul României și Fujitsu Siemens Computers GmbH și pentru produsele educaționale Microsoft, fără a exista un necesar fundamentat.

În această modalitate, Athanasiu Alexandru ar fi cauzat, pe de o parte – un prejudiciu în valoare totală de 19.370.500 USD în dauna statului, iar pe de altă parte – un folos patrimonial necuvenit, în același cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers GmbH.

În dosar se fac audieri și se administrează și alte probe, existând și alte persoane suspectate de fapte similare, spun sursele României Libere

Cum a început ancheta

La data de 26 septembrie 2014, procurorii anticorupție solicitau aviz pentru urmărirea penală a nouă ministri, între care foștii miniștri PSD dintre 2001-2004 Dan Nica, Ecaterina Andronescu, Mihail Tănăsescu, Șerban Petru Mihăilescu ( zis Micky Șpagă, poreclă pe care a căpătat-o în perioada Guvernului Năstase), Adriana Țicău, Alexandru Athanasiu.

Potrivit  DNA, „au fost obţinute probe din care rezultă că miniştrii Nica Dan, Mihăilescu Petru Şerban, Adriana Ţicău, Athanasiu Alexandru, Tănăsescu Mihai Nicolae şi Gabriel Sandu şi-au exercitat cu rea credinţă atribuţiile de serviciu, determinând încheierea contractului cadru de licenţiere din 15.04.2004 în condiţii oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului României, şi implicit permiţând plata unor comisioane către persoanele implicate. Totodată, există indicii că persoanele mai sus menţionate au pretins şi primit sume de bani pentru a-şi exercita în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi pentru a-şi exercita influenţa asupra altor persoane în vederea favorizării firmei Fujitsu Siemens Computers în legătură cu încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft„.

În 2014, prejudiciul era estimat la circa 20 de milioane de dolari. În urma administrării probelor și în baza unor documente obținute prin comisii rogatorii internaționale, prejudiciul a crescut la circa 67 milioane de dolari.

 

 

 

Cele mai citite

Trei cetățeni ucraineni vor fi recuperați de salvamontiști și polițiști de frontieră din munții Maramureșului

Trei cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului urmează a fi recuperaţi de salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră, a informat,...

Avertisment dur de la Departamentul de stat al SUA: Parteneriatul Strategic cu România este în pericol

Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri noaptea, un avertisment dur în legătură cu alegerile din România. SUA sunt îngrijorate că alegerile ar...

Israel: Liderul opoziției îngrijorat de restrângerea libertății presei

Liderul opoziţiei israeliene, Yair Lapid, şi-a exprimat miercuri temerile cu privire la o serie de propuneri guvernamentale despre care crede că vor restrânge şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă