Experimente vizând să ajute omenirea în lupta împotriva cancerului vor fi făcute la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), a anunţat luni astronautul japonez Satoshi Furukawa, potrivit NewsIn.
„La bordul ISS, intenţionăm să facem experimente privind cristalizarea proteinelor. Acestea ne vor ajuta să rezolvăm problemele legate de cancer”, a declarat astronautul japonez într-o conferinţă de presă organizată înainte de plecarea celei de a 29-a expediţii internaţionale către ISS.
„Dacă reuşim să găsim o metodă pentru a bloca celulele care alimentează metastaze, vom obţine o victorie în faţa cancerului”, a adăugat el.
Decolarea navetei spaţiale Soyuz TMA-02M este prevăzută pentru 8 iunie, la 00.15 ora Moscovei (23.15 ora României).
Din echipaj fac parte Serghei Volkov, astronaut rus, Michael Fossum, astronaut NASA şi Satoshi Furukawa.