-0.2 C
București
miercuri, 1 ianuarie 2025
AcasăSpecialDNA. Alte cinci persoane au fost puse sub control judiciar în dosarul...

DNA. Alte cinci persoane au fost puse sub control judiciar în dosarul lui Căncescu

DNA a decis cercetarea sub control judiciar, pe o durată de 30 zile, începând de la data de 07 octombrie până la data de 05 noiembrie 2014 inclusiv, față de Claudia Corina Crăciun, director executiv Direcția Administrație Publică Locală din cadrul Consiliului Județean Brașov, la data faptelor, în cauză rezultând suspiciunea rezonabilă că aceasta a săvârşit, infracțiunile concurente de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi tentativă la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Citește și: DNA cere aviz pentru arestarea deputatului Ion Diniță, în dosarul lui Căncescu, șeful CJ Brașov

DNA a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pe o durată de 30 zile, începând de la data de 07 octombrie până la data de 05 noiembrie 2014 inclusiv, față de CRĂCIUN CLAUDIA CORINA, director executiv Direcția Administrație Publică Locală din cadrul Consiliului Județean Brașov, la data faptelor, pentru infracțiuni concurente de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și tentativă la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

De asemenea, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pe toată durata urmăririi penale, faţă de Cristian Emil Chircă, suspectat că a săvârșit, în concurs, 4 infracțiuni de abuz în serviciu, Mircea Popa și Ioan Boțoma, acuzaţi că au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu şi Maria Gheorghieș, suspectată că a săvârșit infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat,

b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei,

c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat,

d) să nu depăşească teritoriul României (în cazul inculpatei CRĂCIUN CLAUDIA-CORINA) și limita teritorială a județului Brașov, (în cazul celorlalți inculpați), decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent,

e) să nu exercite funcția respectiv profesia, în exercitarea căreia au comis infracțiunile (în cazul următorilor inculpați: CRĂCIUN CLAUDIA CORINA, CIRICA CRISTIAN EMIL, POPA MIRCEA CONSTANTIN și BOŢOMAN IOAN ),

f) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme (în cazul inculpaților GHEORGHIEŞ MARIA, CIRICA CRISTIAN EMIL, POPA MIRCEA CONSTANTIN și BOŢOMAN IOAN),

g) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar.

Inculpaților li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Inculpaților CRĂCIUN CLAUDIA CORINA, CIRICA CRISTIAN EMIL, POPA MIRCEA CONSTANTIN, GHEORGHIEŞ MARIA și BOŢOMAN IOAN li s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

 

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă