Autorităţile de la Bucureşti ignoră o decizie a celui mai important tribunal de arbitraj din lume, deşi s-au angajat încă din 1975 să respecte sentinţele acestei instanţe.
Refuzul autorităţilor judiciare române de a se supune unei decizii internaţionale cu privire la mandatul european de arestare (MEA) care-l vizează pe Alexander Adamescu a stârnit un val de critici din partea fostului procuror general al Angliei şi Ţării Galilor, Lord Goldsmith. Acesta s-a arătat indignat că România a ales unilateral să ignore o recomandare a Centrului Internațional pentru reglementarea diferendelor referitoare la investiții (ICSID), cel mai important tribunal de arbitraj din lume, care funcţionează pe lângă Banca Mondială şi care este recunoscut de către statul român încă din 1975, scrie publicaţia European Bussines Review.
„Este vorba de cazul lui Alexander Adamescu, un cetăţean german care locuieşte la Londra şi care afirmă că MEA a fost emis împotriva lui pe baza unor acuzaţii «fabricate» de corupţie şi cu intenţia de a zădărnici procesul de arbitraj pe care The Nova Group (TNG), condus de către Adamescu, l-a deschis României. The Nova Group a iniţiat procedurile de arbitraj împotriva României solicitând compensaţii pentru distrugerea sistematică a investiţiilor sale din România, printre care compania de asigurări Astra Asigurări şi ziarul independent «România liber㻓, scrie publicaţia de profil menţionată.
Solicitarea TNG de a suspenda abuzivul Mandat European de Arestare a fost aprobată de către ICSID, tribunalul de arbitraj a cărui jurisdicție este acceptată de către 154 de state. Competenţa ICSID cuprinde procedura soluţionării diferendelor de ordin juridic între un stat contractant şi persoane fizice sau juridice ale unui alt stat contractant în legătură cu o investiţie, diferende pe care părţile au consimţit în scris să le supună centrului. Deşi România acceptă deciziile acestei instanţe de patru decenii, acum a ignorat complet hotărârea în cazul lui Alexander Adamescu.
Ce a decis ICSID
„După ce a analizat cu atenţie toate dovezile şi argumentele prezentate de cele două părţi, tribunalul a decis astfel: recomandă, în concordanţă cu articolul 47 al Convenţiei ICSID, ca România să retragă (sau să suspende) operaţiunea de transmitere a Mandatului European de Arestare din 2016 emis de ministrul român al Justiţiei şi asociat cu cererea de extrădare trimisă Ministerului de Interne din Marea Britanie pe 6 iunie 2016“, se arată în decizia ICSID.
De asemenea, tribunalul de pe lângă Banca Mondială a mai solicitat autorităţilor române să se abţină din a mai emite sau a transmite acelaşi sau un nou mandat european de arestare sau altă cerere de extrădare pentru Alexander Adamescu cu privire la subiectul aflat în dispută (falimentarea Astra Asigurări), până „la o sentinţă finală emisă în acest caz“.
Autorităţile române au răspuns iniţial prin solicitarea ca tribunalul să-şi revizuiasă hotărârea, dar solicitarea a fost respinsă. În aceste condiţii, recomandarea Centrului Internațional pentru reglementarea diferendelor referitoare la investiții a fost ignorată complet de către România, deși autorităţile locale au avut termen până pe 21 aprilie să pună în aplicare decizia. Asta deşi ţara noastră nu poate să ignore unilateral sentinţele, potrivit convenţiei pe care şi-a asumat-o încă din 1975.
Britanicii, corecţi
Recomandarea a fost însă acceptată de către tribunalul din Londra, care a suspendat, marţi, procedurile privind cererea de extrădare a lui Alexander Adamescu, declanşate de România prin mandatul european de extrădare. „Refuzând să respecte autoritatea Tribunalului ICSID, România poate fi acuzată că a încălcat obligaţiile legale internaţionale pe care le-a semnat încă din anii 1970, prin ratificarea Convenţiei de la Washington“, arată European Business Review, citându-l pe Lord Goldsmith. Fostul procuror general afirmă, potrivit publicaţiei, că în cazul în care România mai amână să respecte decizia internaţională în cazul Adamescu, poate fi pusă în discuţie inclusiv voinţa reală a ţării de a adera la angajamentele internaţionale.
Pe rolul ICSID se află dosarul de arbitraj contra României, deschis în 2015 de The Nova Group Investments BV, împotriva încercării autorităților române de a distruge ziarul independent „România liberă“ și pentru falimentarea forțată și instrumentată de către diferite instituții române a companiei Astra Asigurări, lider de piață în 2013. Decizia de a emite Mandatul European de Arestare a fost considerată tocmai o acţiune de a descuraja familia Adamescu din încercarea de a-şi găsi dreptatea. European Business Review scrie că lansarea MEA a fost condamnată la nivel internaţional de specialişti, politicieni şi jurnalişti, care au văzut motivaţia politică din acţiunea autorităţilor române.