17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialFostul colonelul SRI Daniel Dragomir, după audierea sa în Comisia SRI: Am...

Fostul colonelul SRI Daniel Dragomir, după audierea sa în Comisia SRI: Am prezentat documente, unele obținute în ultima perioadă

Fostul colonel SRI, Daniel Dragomir, a fost audiat, marți, pentru a doua oară în comisia de control a SRI, înainte postând pe blog că va vorbi despre "mecanismele nomenclaturii puterii oculte SRL Coldea şi PFA Kovesi".

Daniel Dragomir a mai fost audiat în data de 19 septembrie, atunci când a dat detalii despre 65 de oameni care ar putea fi audiaţi în comisie. Printre aceştia se aflau 11 jurnalişti, politicieni, implicit un fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, oameni de afaceri.

Fostul colonel SRI, Daniel Dragomir, a declarat marţi că a vorbit în faţa comisiei de control a SRI despre culoarele media şi din Justiţie şi că a prezentat documente pentru a-şi susţine afirmaţiile, unele dintre acestea primindu-le în ultima vreme.

"Au continuat discuţiile pe tema abordată anterior, pe ceea ce am numit culoare media, al doilea subiect culoarele justiţiei, am prezentat elementele pe care le cunosc, am pus la dispoziţia comisiei documente şi se va stabili un calendar, probabil în cursul săptămânii viitoare va fi o nouă audiere. Am prezentat documente care să îmi susţină declaraţiile. Data trecută am prezentat o listă de 65 de persoane care pot confirma sau infirma ce am spus eu. Am venit în faţa comisiei, la solicitatea comisiei şi sunt audiat în calitate de martor. Îmi fac datoria de cetăţean", a declarat marţi Daniel Dragomir.

Acesta a mai susținut că în ultimele două săptămâni mai multe instituţii media au arătat că au o anumită apartenenţă.

"Am fost contactat de mai multe persoane care mi-au adus la cunoştinţă lucruri şi am încercat ulterior să le aduc în faţa comisiei. Nu prezint documente clasificate, ci am prezentat documente declasificate şi obţinute în mod legal şi am prezentat sursa de provenienţă (…) Am menţionat culoarul media. De la prima mea ieşire publică am avut dreptate şi lucrurile au fost confirmate. În ultimele două săptămâni s-au autodeconspirat hotnews, ziare.com, Digi24. Cei care au ieşit şi au încercat să acrediteze tot felul de idei: că sunt manipulator, că reprezint mogulii din presă, că sunt omul ruşilor", a declarat Dragomir.

Fostul colonel SRI susţine că asupra sa au existat şi există presiuni deoarece prezenţa sa la comisie "ar putea deranja unele persoane".

"Voi începe să vorbesc la Comisia SRI despre nomenclatura puterii oculte Coldea-Kovesi, culoarele justiţiei, cum au pus aceşti doi oameni (şi alţii, alături de ei) mâna pe putere în România. Această putere ilegitimă, această nomenclatură s-a clădit după referendumul din 2012, pe privilegii personale ilegale, din fondurile instituţiilor statului şi din buzunarul cetăţenilor. S-a clădit pe puterea economică a firmelor acoperite şi pe culoarul justiţiei. Am început, aşadar, să aprind lumina. Voi continua astăzi, la Comisia SRI, să explic şi să devoalez mecanismele nomenclaturii puterii oculte SRL Coldea şi PFA Kovesi. O fac cu dorinţa de a sprijini eforturile SRI de a scăpa de metehnele trecute, de abuzurile petrecute în ultimii ani. O fac pentru curăţirea serviciului şi revenirea acestuia la matca respectării legii şi a servirii interesului naţional", scria fostul colonel SRI, Daniel Dragomir pe blogul personal, înainte de audierea la comisie.

Audierea a început la ora 14.00 şi continuă şi la ora transmiterii acestei ştiri.

Daniel Dragomir a mai fost audiat în data de 19 septembrie, atunci când a dat detalii despre 65 de oameni care ar putea fi audiaţi în comisie. Printre aceştia se aflau 11 jurnalişti, politicieni, implicit un fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, oameni de afaceri.

"În data de 19 septembrie, cu ocazia primei audieri la comisia SRI, am vorbit despre culoarele media. Ulterior, toată săptămâna, ceea ce am devoalat în media şi în faţa comisiei s-a confirmat.Influencerii despre care vorbeam au ieşit la atac cu dezinformări şi perdele de fum: ziare.com, hotnews, digi, europafm. S-au dat în vileag. Singuri. Prin interviuri aranjate şi materiale comandate. Pe lângă aceştia, mai sunt şi alte unelte ale clicii pe care o să le identificăm împreună", a mai scris Dragomir.

Dragomir a prezentat, la audierea de săptămâna trecută din comisia SRI o listă cu 65 de nume, printre care jurnalişti, politicieni, oameni din justiţie sau afacerişti despre care spune că pot confirma toate afirmaţiile sale.
Daniel Dragomir a lucrat în Serviciul Român de Informaţii până în 2013. Era apropiat al lui Florian Coldea şi recunoaşte că i-a legat o relaţie strânsă încă din 1997. Despre Dragomir se ştie că a fost unul dintre cei trimişi de Serviciul de Informaţii în Irak, la criza jurnaliştilor răpiţi din 2005, iar despre activitatea sa a declarat că a coordonat mai mulţi ani parteneriatele cu CIA, dar şi Mossad.

A plecat din SRI în anul 2013, declarând că gestul său de a demisiona a fost un act de onoare, deoarece viziunea sa şi ceea ce se întâmpla în Serviciul Român de Informaţii nu mai coincideau.

Fostul colonel SRI este cercetat în dosarul Black Cube, în care mai multe persoane au fost acuzate de încercări de intimidare a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. Într-un alt dosar instrumentat de DNA, Dragomir a fost condamnat în decembrie, anul trecut, la un an de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii. Soţia sa, Marinela Zoica Dragomir, a fost condamnată tot la un an de închisoare cu suspendare.

 

Cele mai citite

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...

Jack Grealish ar putea ajunge alături de Horațiu Moldovan! Atletico a pus ochii pe englez

În vârstă de 28 de ani, Jack Grealish își dorește să părăsească Manchester City la finalul acestui sezon. Cunoscut pentru talentul său în atac,...
Ultima oră
Pe aceeași temă