În mai puţin de o lună, presa de la Bucureşti a preluat de două ori mesajele lansate de seismologii de la Kiev, privind pericolul unui cutremur de mare magnitudine, care s-ar putea produce oricând în zona seismică Vrancea şi care ar avea implicaţii devastatoare pentru Ucraina. Aleksandr Kendzera, directorul adjunct al Institutului de Geofizică „S.I. Subbotin”, de pe lângă Academia de Ştiinţe de la Kiev, a fost citat spunând că ciclul de repetiţie al marilor cutremure din Vrancea se apropie de sfârşit.
Mesajul tăia răsuflarea: zona seismică Vrancea „s-a trezit” şi se aşteaptă un seism major, de peste 7 grade Richter. Seismologii români contrazic însă aceste „previziuni” şi vin cu o explicaţie interesantă pentru frecvenţa fără precedent a avertizărilor date de Kiev: seismologii au nevoie de fonduri, iar o alarmare a politicienilor de la Kiev i-ar putea ajuta. Semnale de alarmă au fost trase şi în primăvară. Într-un interviu acordat agenţiei Ukrinform în martie 2010, Aleksandr Kendzera a vorbit de acelaşi pericol iminent dinspre Vrancea. Atunci însă ţinta sa era mult mai la vedere: „Există 37 de staţii seismice în Ucraina, care, în ciuda finanţării sărace din partea statului, îşi fac misiunea de prevenire a seismelor”.
„Nu au ce mânca”
Totuşi, profesorul Gheorghe Mărmureanu, directorul Institutului Naţional de Fizică a Pământului, spune că nu avem motive de îngrijorare. În România au loc anual între 300 şi 400 de cutremure, activitatea seismică a Vrancei este normală şi nu se pune problema unei catastrofe „mulţi ani de acum înainte”. „Ucrainenii nu au ce mânca şi vor să atragă nişte fonduri. Ei vor să atragă atenţia politicienilor asupra lor, să fie luaţi în seamă şi să primească bani mai mulţi”, adaugă Mărmureanu. Acesta susţine că, în alte condiţii, teama vecinilor are totuşi un temei: seismele de mare adâncime se răsfrâng spre est, spre Moldova, Ucraina şi Rusia, iar cele mai de suprafaţă vin spre Bucureşti. „Dar aceste cutremure nu pot fi previzionate!”, avertizează specialistul.
Sigur va avea loc, dar nu acum
În ultimul secol, marile cutremure care au zguduit România şi, implicit Ucraina, au avut loc în 1927, 1940, 1977, 1986 şi 1990. De aici, a apărut percepţia că există o ciclicitate a marilor seisme. Victorin Toader, şeful laboratorului de la Centrul de Avertizare Seismică din Institutul Român de Seismologie Aplicată, ne-a explicat însă că „teoria intervalelor regulate”, invocată de ucraineni, nu se susţine ştiinţific: „Un cutremur mare apare când stresul tectonic pe o zonă seismică este mare. Nu există o ciclicitate în acest sens. În 1977, activitatea seismică din acel an a fost mult mai intensă decât acum, acel cutremur nu a venit din senin”. Specialistul consultat de RL spune şi el că, foarte probabil, „panica creată aici şi modul în care a reacţionat presa le-au plăcut ucrainenilor, care, poate, au nevoie la Academie de fonduri, de o afirmare puternică”. Şi academicianul Mircea Săndulescu crede că presa a preluat greşit mesajele Kievului: ucrainenii au apreciat doar că „s-ar putea ca în zona Vrancea şi în Crimeea Alpină să aibă loc seisme de intensitate mare”.