Angajaţii unei firme plătite de Consiliul Judeţean Hunedoara au distrus o parte din situl dacic pentru a construi o parcare de 3.000 de metri pătraţi, destinată, paradoxal, autocarelor cu turişti aşteptaţi de autorităţi să viziteze Sarmisegetuza.
O parte a sitului arheologic de la Sarmizegetusa a fost distrusă de angajaţii unei firme plătite de Consiliul Judeţean Hunedoara. Zidul cetăţii dacice de la Sarmizegetusa Regia este în pericol de prăbuşire pe o lungime de circa 30 de metri. Lamele buldozerelor şi celelalte utilaje au distrus o porţiune de teren unde, acum 20 de ani, au fost descoperite urme de locuire dacică. Motivul distrugerii este unul care frizează absurdul.
Reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara au decis să amenajeze o parcare de circa 3.000 de metri pentru autocarele cu turiştii care vor să viziteze capitala Daciei, precum şi o serie de trepte, pentru a uşura accesul către Poarta de Vest. Deşi Samizegetusa Regia se află pe lista siturilor istorice protejate de UNESCO, lucrările au fost executate fără supravegherea vreunui arheolog.
Arheologii sunt revoltaţi
Scandalul a izbucnit atunci când o serie de membri ai Comisiei Naţionale pentru Arheologie au vrut să viziteze situl dacic. În loc de poteca de acces către cetate, săpată de zeci de ani, ei au descoperit o mulţime de utilaje, între care buldozere şi utilaje de tasare care intraseră până la o distanţă de circa 50 de centimetri faţă de zidul cetăţii dacice. Pământul degajat de pe suprafaţa vitoarei parcări este amestecat cu numeroase fragmente ceramice, cu o vechime de două milenii. Angajaţii firmei Drupo, care este plătită de Consiliul Judeţean Hunedoara, lucrau fără a fi supravegheaţi de un specialist în arheologie şi fără să deţină aprobările necesare.
În condiţiile în care este vorba de un monument din clasa A, orice lucrare din zona de protecţie a cetăţii dacice ar fi trebuit să fie aprobată de ministrul Culturii şi Cultelor, spun specialiştii în arheologie. De altfel, iniţiativa amenajării parcării a stârnit deja proteste. „Într-o ţară civilizată, ministrul Culturii şi directorul Muzeului Naţional de Istorie al Transilvaniei ar fi trebuit să demisioneze, iar preşedintele Consiliului Judeţean să se afle sub anchetă penală. Este inadmisibil ca cineva să îşi bată joc de un asemenea simbol, precum capitala Daciei”, ne-a declarat istoricul Marius Oprea, care suţine totodată că va cere membrilor Comisiei Naţionale de Arheologie să ia o poziţie oficială în această chestiune.
„Asemenea lucruri se pot întâmpla doar în condiţiile în care directorul Muzeului din Deva este o doamnă care este de profesie inginer minier şi care nu are nici un fel de pregătire în domeniul istoriei, care a fost numită în funcţie de către preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, pe care îl consider primul vinovat de cele întâmplate”, a declarat arheologul Marius Oprea, fost preşedinte al Centrului pentru Investigarea Crimelor Comunismului din România. Marius Oprea a mai adăugat că va cere autorităţilor să investigheze cine sunt patronii firmei Drupo şi în ce condiţii au obţinut ei contractul pentru lucrările de la Sarmizegetusa.
Moloţ dă vina pe subordonaţi
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, liberalul Mircea Moloţ, dă vina pe angajaţii firmei Drupo şi pe cei ai Direcţiei Tehnice din cadrul administraţiei judeţene. Oficialul a afirmat că va cere o anchetă internă şi că va lua măsuri împotriva celor care se fac vinovaţi de nerespectarea legii. Sarmizegetusa Regia este cel mai important sit dacic din lume. Potrivit istoricilor, el reprezintă cel mai important complex de fortificaţii din Europa antică, din afara lumii greco-romane.