Sindicatul clerical „Păstorul cel bun” afirmă că o parte din preoţi au transformat obiceiul sfinţirii casei de Bobotează şi „Mersul cu Crăciunul” în expediţii de făcut bani. Patriarhia Română cataloghează acuzaţiile drept „fantasmagorii” şi spune că mare parte a sumelor merg spre completarea salariilor şi întreţinerea bisericilor.
În tradiţia ortodoxă, în prejma Sărbătorilor de iarnă e obiceiul ca preotul să calce în două rânduri pragul caselor enoriaşilor din parohie. Primul e „Mersul cu Crăciunul”, înainte de 25 decembrie, urmat de „Bobotează”, după Revelion, când se sfinţeşte şi casa. „Mersul cu Crăciunul” este unul dintre cele mai vechi obiceiuri bisericeşti, datând din secolul IV d.Hr., moment în care s-a stabilit şi data de 25 decembrie ca fiind ziua în care se serbează Naşterea Domnului. Obiceiul mai e cunoscut şi ca „mersul cu Ajunul” sau „mersul cu icoana”. Preotul, însoţit de cântăreţ, merge pe la fiecare gospodărie din parohie cu icoana Naşterii Domnului în mână, cântând, atunci când intră în casă, troparul acestei sărbători.
Atât de „Bobotează”, cât şi de „Mersul cu Crăciunul”, credincioşii obişnuiesc să bage câte un ban, fiecare după puteri, în buzunarul preotului sau al dascălului. RL a vrut să afle care e în realitate destinaţia banilor pe care-i dăm preoţilor „fără chitanţă” atunci când ne calcă pragul. Sunt două versiuni.
Colindătorii în straie negre
Unul din coordonatorii mişcării sindicale „Păstorul cel Bun”, care a vrut să nu-i fie declinată identitatea, consideră că gestul preoţilor de a merge cu icoana e oarecum similar cu al copilaşilor care merg din uşă-n uşă la colindat: „Este un fel de actualizare a momentului cosmic al magilor de la Răsărit, care au început să bată din uşă-n uşă, căutându‑l prin Ierusalim pe Isus…. Noi, 2000 de ani mai târziu, păstrăm obiceiul de a colinda pentru a vesti naşterea lui Isus. Colindătorii şi preoţii tot merg cu icoana vestind că Isus se naşte”.
L-am întrebat pe şeful organizaţiei „Păstorul cel Bun” de unde acest obicei al credincioşilor de a da preotului bani pentru că merge cu icoana din uşă-n uşă: „Ştiţi cum se spune. Vrednic e lucrătorul de plata sa şi colindătorul şi preotul. Dacă te plăteşte omul cu Crăciunul, te primeşte pentru că vrea el. Dacă nu vrea, nu te primeşte. Nu este obligatorie nimic din toată chestia asta. Asta e tradiţia. E amintirea momentului în care magii colindau prin Ierusalim, căutându-l din uşă-n uşă pe pruncul Isus şi iată că acum, 2000 de ani mai târziu, se obişnuieşte chestia asta. Într-adevăr, unii o fac pentru avantaje materiale, nicidecum nu se mai gândesc ei la semnificaţia momentului”.
Operaţiunea se pare că este foarte bănoasă, conform preotului membru de sindicat: „În Bucureşti, vă daţi seama, dacă e să ai 20.000 de blocuri, fiecare cu zeci de apartamente, strângi. La ţară, dacă ai 120 de case, din care 30 sunt părăsite şi 60 sunt văduve, ce să facă? E o discrepanţă uriaşă între preoţii de la oraş şi cei de la ţară. Preoţii de la oraş câştigă foarte bine comparativ cu un preot de sat, care are un număr limitat de credincioşi. La oraş, venitul generat dintr-o săptămână de mers cu Crăciunul, s-ar putea să-i confere preotului traiul confortabil pe un an de zile. La ţară, dacă te duci cu Crăciunul, s-ar putea să nu trăieşti de la o săptămână la alta. Banii se pot trece în actele contabile ca venituri de epitrahie, însă nu poţi să dai chitanţă la fiecare credincios în parte, pentru contribuţia sa benevolă”.
Nici un beneficiu personal din donaţii
Părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, contrazice afirmaţiile rebele ale liderului de sindicat, insistând că toţi banii sunt folosiţi în interesul superior al bisericii, nicidecum pentru bunăstarea personală a preoţilor: „Toţi banii sunt contabilizaţi prin proces-verbal împreună cu consiliul parohial al parohiei respective şi sunt folosiţi pentru întreţinerea bisericii, pentru plata facturilor la utilităţi, pentru fondurile de salarii, pentru CAS, pentru impozite. Iarna avem facturi uriaşe la gaze, la curent. De la stat se primeşte doar o contribuţie la salariul preotului, de 600-700 lei, restul trebuie completat din fonduri proprii. Nouăzeci la sută din fonduri sunt din donaţiile credincioşilor şi din serviciile religioase. Un preot nu poate fura din aceşti bani pentru că are facturi de plată. I s-ar tăia gazele, curentul, sunt de plată salarii. Parohiile abia reuşesc să se întreţină. La biserica în care slujesc eu ca preot, întreţinerea lunară e de 10.000 de lei, din care statul îmi dă doar 1.000″. 
