0.9 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialCe părere are şefa FMI despre România

Ce părere are şefa FMI despre România

Preşedinta Fondului Monetar Internaţional (FMI) a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că România se uită spre Occident, iar oamenii pe care i-a cunoscut se simt, deopotrivă, români şi europeni.

“Mi s-a spus că se numeşte «micul Paris», iar arhitectura mi-a adus aminte de oraşul natal, adică de Paris“, a spus Christine Lagarde, aflată pentru prima oară în România.

Totodată, Lagarde a mai spus că destinul ţării noastre se împleteşte cu cel al Europei şi că România face parte “cu putere şi mândrie“ din Uniunea Europeană, iar oamenii pe care i-a cunoscut se simt români şi europeni în acelaşi timp.

“Bătrâna Europă se uită către est, iar o ţară ca România se uită către vest“, a afirmat Lagarde. Preşedinta FMI a adăugat “doar împreună, noi, toţi europenii, putem prospera şi înflori“, iar principiul continuă şi astăzi.

Cele mai citite

Volodimir Zelenski: Rusia a lansat atacuri „inumane” în ziua de Crăciun

Loviturile au rănit cel puțin șase persoane în orașul de nord-est Harkov și au ucis unul în regiunea Dnipropetrovsk, au declarat guvernatori ucraineni Rusia a...

Halep, după retragerea de la Australian Open. „Îmi doresc să revin la Cluj”

Simona Halep, dubla campioană de Grand Slam, a anunțat că nu va participa la turneele WTA Auckland și Australian Open, în ciuda wild card-urilor...

Serviciile de la Kremlin susțin că au dejucat comploturi ucrainene vizând ofițeri de rang înalt din Rusia

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat joi că a prevenit o serie de comploturi ale serviciilor de informații ucrainene care aveau...
Ultima oră
Pe aceeași temă