4 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăSpecialBiroul permanent al Camerei ar putea lua în discuție solicitarea DNA de...

Biroul permanent al Camerei ar putea lua în discuție solicitarea DNA de a permite urmărirea penală în cazul Rovanei Plumb

Biroul permanent al Camerei Deputaților ar putea să ia în discuție, luni, solicitarea DNA privind efectuarea urmăririi penale față de fostul ministru al Mediului Rovana Plumb, informează Agerpres.

În cazul în care cererea de la DNA ajunge în prima parte a zilei de luni, aceasta poate fi introdusă pe ordinea de zi a ședinței Biroului permanent, care începe la ora 14,00.

Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, cere sesizarea Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Rovana Plumb, fost ministru al Mediului și Schimbărilor Climatice la data faptei, în legătură cu săvârșirea complicității la abuz în serviciu, în dosarul în care este vizat și vicepremierul Sevil Shhaideh, referitor la trecerea ilegală a unei părți din Insula Belina și Brațul Pavel în administrarea CJ Teleorman.


Șeful PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seară, la Antena 3, că dosarul Belina, în care sunt cercetate Sevil Shhaideh și Rovana Plumb, membre ale Guvernului Tudose, este ”fabricat” și că atât el, cât și PSD sunt ținte ale procurorilor.

Rovana Plumb este în prezent deputat PSD și ministru delegat pentru Fonduri Europene, iar despre solicitarea DNA la adresa sa se va discuta luni și în cadrul Biroului Permanent Național al PSD.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...

Recital de goluri la Arad! UTA și FC Voluntari au făcut spectacol în prima etapă a play-out-ului

UTA Arad a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 4-3, pe teren propriu, luni seară, în prima etapă a play-out-ului Ligii 1. UTA...
Ultima oră
Pe aceeași temă