Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi a început o anchetă în cazurile de la Casa de copii „Dacia” din Braşov şi Centrul social „Sfânta Maria” din Bucureşti. Instituția transmite că a fost vizată posibila încălcare a articolului 49 din Constituţia României privind protecţia copiilor şi a tinerilor, potrivit Agerpres.
Citește și: Percheziții la un centru de plasament din Capitală. Copiii ar fi fost maltratați și sedați
Sesizarea din oficiu în cazul Casei de copii „Dacia” din Braşov s-a făcut în urma unei investigaţii jurnalistice, potrivit unui comunicat al Avocatului Poporului.
„Site-ul www.tolo.ro a publicat, în 22 iunie, o investigaţie jurnalistică din care rezultă că la centrul de plasament ‘Dacia’, judeţul Braşov, 12 copii din cei 28 din centru sunt trataţi cu medicamente pentru schizofrenie ca să stea liniştiţi. Conform respectivului site, copiii au fost duşi la psihiatru unde au fost diagnosticaţi cu tulburări de conduită, deficit de atenţie şi hiperactivitate. Pentru aceste afecţiuni, au primit medicamente dure, din categoria narcoleptice, pe care le-au luat ani în şir. Conform prospectelor, medicamentele administrate acestor copii sunt indicate pentru schizofrenie, crize maniacale, Parkinson, epilepsie şi ADHD. Efectele secundare au apărut imediat”, se arată în comunicat.
În cazul Centrului social „Sfânta Maria” din Bucureşti, Avocatul Poporului s-a autosesizat după o anchetă a autorităţilor judiciare.
„Mass-media a relatat şi cazul de la Centrul social ‘Sfânta Maria’ din Bucureşti, unde a fost declanşată o anchetă de proporţii şi au avut loc descinderi ale autorităţilor, unii angajaţi ai centrului fiind acuzaţi că îi bat pe copii şi le fură mâncarea. Anchetatorii susţin că, din 2014 şi până în prezent, mai multe nereguli au existat în această instituţie”, se mai menţionează în comunicatul Avocatului Poporului.