6 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSpecialAvertisment meteo: canicula!

Avertisment meteo: canicula!

Meterologii avertizeaza ca toata saptamana temperaturile vor fi deosebit de ridicate. Marti, temperatura va depasi 35 de grade, iar joi si vineri in sudul tarii se vor inregistra peste 36-37 grade, potrivit INMH, citat de Hotnews.

Valorile sunt cu 8-10 grade mai mari fata de temperaturile normale pentru aceasta perioada.

Locuitorii din regiunile afectate de canicula – in special copiii si varstnicii – trebuie sa se hidrateze, consumand cel putin 2 litri de apa pe zi, si sa evite iesirea afara intre orele 11.00 si 16.00.

De canicula au parte si vecinii bulgari, care au fost avertizati ca, saptamana aceasta, temperaturile se vor mentine in jurul a 40 de grade. De altfel, in Bulgaria, vremea a trecut de la o extrema la alta, dupa ploile torentiale de acum doua saptamani instalandu-se acum un val de caldura mult peste media acestei perioade a anului. Potrivit Academiei Bulgare de Stiinte, citata de Sofia Echo, este de asteptat ca temperaturile sa se mentina in jurul a 40 de grade Celsius si pe parcursul acestei saptamani. Pe de alta parte, Novinite.com precizeaza ca pe litoralul bulgar apa se va mentine rece si ca nu va depasi 20 de grade Celsius inainte de sfarsitul lunii.

Cristina Darmina Iamandi
Cristina Darmina Iamandi
Cristina Darmina Iamandi, redactor Rl online
Cele mai citite

Marșul Eroilor de la Timișoara marchează 35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989

Organizatorii subliniază că evenimentul este deschis tuturor timișorenilor, indiferent de vârstă, sex, religie sau simpatii politice Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria organizează, luni, cea de-a 19-a...

Macron vrea să aducă trupe de menținerea păcii în Ucraina

Președintele Franței, Emmanuel Macron, va discuta cu prim-ministrul polonez, Donald Tusk, posibilitatea desfășurării unei forțe de menținere a păcii în Ucraina, relatează Politico. Întâlnirea...

Austria: „Liber” pentru anchetarea liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl

Parlamentul austriac a aprobat miercuri ridicarea imunităţii liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl, la cererea Parchetului, care doreşte să-l ancheteze pentru o presupusă mărturie...
Ultima oră
Pe aceeași temă