6 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSpecialAmbasador polonez: Aderarea României la Schengen trebuie abordată echitabil

Ambasador polonez: Aderarea României la Schengen trebuie abordată echitabil

Ambasadorul Poloniei la Bucureşti, Marek Szczygieł, a declarat că „aderarea României la Spaţiul Schengen trebuie abordată echitabil, fără modificarea regulilor în timpul negocierilor”. Oficialul polonez a reiterat şi deschiderea şi angajamentul ferm al ţării sale pentru promovarea intereselor comune reflectate în cadrul Declaraţiei Comune şi Planul de Acţiune privind parteneriatul strategic româno-polon, potrivit unui comunicat al MAE, citat de Agerpres. 

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, l-a primit, marţi, în audienţă de prezentare pe noul ambasador al Poloniei la Bucureşti, Marek Szczygieł, căruia i-a transmis că România contează pe susţinerea fermă din partea Varşoviei pentru aderarea României la spaţiul Schengen în 2011, mai evidenţiază sursa citată.

De asemenea, în cadrul întâlnirii, şeful diplomaţiei române a evocat relaţia de Parteneriat Strategic dintre România şi Polonia, bazată pe viziuni convergente şi poziţii comune în dosare de interes european şi internaţional. Potrivit comunicatului MAE, preluarea de către Varşovia a Preşedinţiei Consiliului UE, la 1 iulie 2011, potenţează valenţele relaţiei bilaterale, oferind oportunităţi de cooperare aprofundată în domenii esenţiale pentru procesul de integrare europeană, precum Cadrul Financiar multi-anual post-2013, guvernanţa economică sau procesul de extindere a Uniunii Europene.

În context, ministrul Afacerilor Externe l-a asigurat pe ambasadorul Szczygieł de întregul sprijin al părţii române, atât pentru îndeplinirea mandatului la Bucureşti, cât şi pentru atingerea obiectivelor pe care Preşedinţia polonă şi le-a stabilit.

Totodată, ministrul Baconschi a mai accentuat necesitatea unei cooperări susţinute în vederea susţinerii, în continuare, a intereselor statelor din vecinătatea estică în procesul de apropiere de UE, relatează comunicatul menţionat.

 

Cele mai citite

UE dă noi sancțiuni ce vizează în special „flota fantomă” a Rusiei

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au convenit miercuri asupra celui de-al 15-lea set de sancţiuni împotriva Rusiei în legătură cu războiul său de...

Stabilitatea și predictibilitatea, principalele provocări ale investitorilor în 2025

În timp ce la nivel global volatilitatea macroeconomică nu mai reprezintă o provocare majoră, investitorii din România rămân preocupați de stabilitate și predictibilitate, conform...

România, țara numerarului: de la bancomate puține la banii „de la saltea”

Utilizarea numerarului rămâne o componentă esențială a economiei României, în ciuda avansului digitalizării Conform unei analize a Băncii Naționale a României, apetitul pentru cash al...
Ultima oră
Pe aceeași temă