Alexandru Pascu, basistul trupei Goodbye to Gravity, rănit în incendiul din clubul Colectiv, a murit, miercuri, în ziua în care a fost transferat în Franța de la Spitalul Floreasca din Capitală. Tânărul a murit pe aeroport, la Paris, unde aeronava a aterizat înainte de ora 19.30.
În urma incendiului din clubul Colectiv, Alexandru Pascu (33 de ani), fiul Anei Pascu, vicepreședinte al Federației Internaționale de Scrimă și președinte de onoare al Federației Române de Scrimă, a fost internat, în stare gravă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca.
Familia lui Alexandru Pascu a vrut şi săptămâna trecută să îl transfere într-un spital din Germania, însă starea acestuia s-a înrăutăţit şi exista riscul să apară complicaţii în timpul transportului. Miercuri s-a stabilit ca acesta să fie transferat la un spital din Franţa.
Andrei Galuţ, solistul trupei Goodbye to Gravity, a fost transferat, în 7 noiembrie, într-un spital din orașul olandez Beverwijk. După incendiul din clubul Colectiv, Andrei Galuţ a fost internat în stare gravă la Spitalul Elias, cu arsuri pe corp şi arsuri de căi respiratorii, fiind ventilat mecanic. Familia lui a făcut apel, pe Facebook, la românii care se află în Olanda, în măsura în care pot, să o susţină pe mama lui Andrei, Mariana Belean, care se află alături de fiul ei.
Chitariştii trupei Googbye to Gravity, Vlad Țelea și Mihai Alexandru, au murit în 30 octombrie, la scurt timp după incendiul din clubul Colectiv.
Bateristul trupei, Bogdan Enache, a decedat în 8 noiembrie, după ce a intrat în stop cardiorespirator în aeronava care îl transporta la o clinică din Elveţia şi care a fost întoarsă din drum.