Demolarea clubului Bamboo din București a început luni, la peste o lună de la incendiul ce l-a distrus în totalitate. La fața locului acțiunează un buldoexcavator, însoțit de polițiști și criminaliști, potrivit Mediafax.
Costurile de demolare ale clubului urmează să fie suportate de patroni.
Buldoescavatorul a intervenit pentru a pune la pământ o parte din rămășițele clădirii, făcând astfel loc criminaliștilor să strângă mai multe probe, în zonele în care nu au putut face acest lucru până acum. Intervenţia se va desfăşura pe parcursul mai multor zile.
Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) a recomandat dezafectarea totală a clubului Bamboo din Capitală. Această propunere a fost făcută după ce, la o evaluare a structurii de rezistență, s-a descoperit că sunt posibilități crescute ca aceasta să se prăbușească.
Un incendiu extrem de puternic a distrus complet localul în urmă cu peste o lună, în timp ce înăuntru se ținea o petrecere. 44 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar procurorii Parchetului Capitalei au deschis in rem un dosar penal pentru distrugere din culpă.
Patronii clubului susțin că incendiul ar fi fost pus intenționat, deoarece au fost observate persoane suspecte în zona din care a pornit incendiul.