Fostele judecătoare Antonela Costache şi Viorica Dinu au fost condamnate joi de Curtea de Apel Bucureşti la câte 8 ani închisoare, pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Decizia nu este definitivă. Ele sunt acuzate printre altele că au cerut 150.000 de euro pentru eliberarea din arest a lui Dinel Staicu.
În acelaşi dosar au fost condamnaţi Daniel Costel Petre (avocat) – 10 ani închisoare, Sorin Vasilescu (grefier) – 5 ani şi 3 luni, Iulia Neamţu (grefier) – 2 ani şi 8 luni, Angela Cârlan – 7 ani, Leon Marius Neagu – 6 ani, Marian Vasile Tudor – 6 ani, Marian Catrin – 6 ani, Ileana Răducan – 5 ani şi 6 luni, Carmen Ionela Dăncuţ – 3 ani, Daniela Petre – 3 ani şi 6 luni, Bogdan Marian Bobocel – 2 ani, Nicolae Petrişor (fost Duduianu, zis "Cristofor") – 5 ani, Ştefan Mincă (zis "Rosovelt") – 2 ani, Dinu Laurenţiu – 2 ani, Petrică Bogdan Bagoli – 3 ani, Dragoş Dumitrescu – 2 ani şi 3 luni, Silviu Constantin Amza – 2 ani şi 4 luni, Cornel Lucian Enculescu – 2 ani, Tony Viorel Iaparnicu – 2 ani, Dragoş Pandele – 2 ani. Potrivit Agerpres, toate pedepsele sunt cu executare.
Instanţa a mai dispus confiscarea unor sume de bani de la: Viorica Dinu – 72.500 euro, Antonela Costache – 2.500 euro, Angela Cîrlan – 24.500 euro şi 380 lei, Ileana Răducan – 9.000 euro, Bogdan Bobocel – 9.000 euro, Ştefan Mincă – 40.000 euro, Daniel Costel Petre – 72.500 euro şi 10.000 USD, Daniela Petre – 6.500 euro, Marian Staicu – 232.000 euro; Sorin Vasilescu – 27.000 euro, Petrică Bagoli – 50.000 euro, Dragoş Pandele – 22.000 euro, Tony Iaparnicu – 15.000 euro, Silviu Amza – 21.000 euro. De asemenea, au fost confiscate sume de bani şi de la patru martori: Tudoriţa Mihai – 100.000 lei, Mihaela Bârea – 12.500 euro, Elena Bârea – 12.500 euro, Claudia Vochin – 7.500 euro. Fostele judecătoare au de achitat câte 100.000 lei cheltuieli judiciare. Decizia instanţei nu este definitivă.
Potrivit DNA, în cursul anului 2011, Dinu Viorica şi Antonela Anemary Costache, judecătoare la Tribunalul Bucureşti, au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat Daniel Petre (avocat), Angela Cîrlan şi Sorin Vasilescu (grefier arhivar la Tribunalul Bucureşti), în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară şi informatice, urmărindu-se obţinerea de beneficii materiale. Gruparea era sprijinită de Neagu Leon-Marius, Tudor Marian-Vasile, Petre Daniela şi Neamţu Iulia.
În acest context, mituitorii sau cumpărătorii de influenţă accesau, în mod direct sau prin alte persoane interpuse, gruparea infracţională.
Judecătoarele se foloseau de calitatea de magistraţi pentru a promite pronunţarea hotărârilor judecătoreşti dorite de mituitorii sau cumpărătorii de influenţă, în cazurile în care erau învestite să judece respectivele cauze penale.
Astfel, Antonela Costache apela la prerogativele sale de preşedinte de secţie (la data faptelor) şi, în conlucrare cu grefierii Sorin Vasilescu şi Iulia Neamţu, asigura manipularea sistemului informatic ECRIS, astfel încât să fie eludată repartizarea aleatorie, iar dosarele vizate să fie distribuite la completele de judecată din care făceau parte cele două judecătoare ori la alte complete considerate favorabile.
Viorica Dinu se prevala de pretinsa influenţă pe care susţinea că o are asupra unor judecători de la Curtea de Apel Bucureşti, pentru obţinerea unor soluţii favorabile.
Procurorii mai susţin că avocatul Daniel Petre, Angela Cîrlan şi Sorin Vasilescu aveau înţelegeri stabilite cu alte persoane, cum este cazul lui Marian Vasile Tudor, zis "Maruşcă", Leon Marius Neagu şi Daniela Petre, soţia avocatului, care îi ajutau să identifice "clienţi" (persoane interesate să "cumpere" prin darea unei sume de bani, soluţii favorabile în cauze penale) sau să îi convingă pe aceştia de caracterul sigur al obţinerii beneficiului urmărit.
Anchetatorii mai arată că ajutorul dat de către membrii grupării consta în contactarea beneficiarilor soluţiilor "cumpărate", luând de la aceştia foloasele pretinse şi asigurând, uneori, remiterea sumelor de bani către cele două judecătoare.
Concret, în perioada august 2012 – februarie 2013, Marian Staicu, prin încercări repetate de corupere a magistraţilor, a urmărit să obţină o soluţie definitivă de punere în libertate a fratelui său, Dinel Staicu, judecat în stare de arest preventiv pentru infracţiuni asimilate corupţiei. Demersurile întreprinse au vizat obţinerea unei hotărâri judecătoreşti definitive favorabile, la Tribunalul Bucureşti, la judecarea recursurilor pronunţate de instanţa inferioară.
Potrivit DNA, în august 2012, avocatul Daniel Petre i-a promis judecătoarei Viorica Dinu, prin intermediul soţiei sale, Daniela Petre, că îi va da o sumă de bani, în schimbul unei soluţii favorabile, lucru pe care magistratul l-a acceptat. Anterior, fusese identificată persoana care urmărea o hotărâre judecătorească favorabilă, respectiv Marian Staicu, suma fiind negociată la 150.000 euro, prin intermediul lui Dumitrescu Dragoş, zis "Baronu" şi Bagoli Petrică Bogdan. O parte din bani au şi fost primiţi ulterior negocierii de avocatul Daniel Petre, însă, pentru că repartizarea dosarului la secţia dorită de gruparea infracţională, precum şi pronunţarea unei soluţii favorabile mituitorului au eşuat, banii au fost returnaţi.
În perioada decembrie 2012 – ianuarie 2013, Marian Staicu a reluat demersurile de obţinere a unei hotărâri judecătoreşti de punere în libertate a fratelui său, Dinel Staicu, prin intermediul avocaţilor Daniel Petre şi Ileana Răducan, în contextul în care Viorica Dinu acceptase deja să dea o soluţie favorabilă, în cazul în care dosarul ar fi fost "dirijat" la completul ei. La data de 14 ianuarie 2013, la Tribunalul Bucureşti, dosarul respectiv a fost repartizat la Secţia II-a penală, la completul din care făceau parte judecătoarele Viorica Dinu şi Antonela Costache. Această repartizare a fost efectuată fraudulos de Antonela Costache, preşedinte al Secţiei a II-a penale, care a introdus şi a modificat în sistemul ECRIS date informatice (complexitate şi parametri de timp), fără drept (cu depăşirea limitelor autorizării), astfel încât caracterul aleatoriu al distribuirii a fost eludat, iar dosarul a fost repartizat la singurul complet care devenea în acest fel eligibil.
În ziua repartizării dosarului, grefierul Sorin Vasilescu a primit o primă tranşă de 1.500 din suma de 5.000 euro, promisă în schimbul "dirijării" dosarului, de la avocatul Daniel Petre, iar în ziua următoare a primit şi diferenţa de 3.500 euro de la avocatul Ileana Răducan.
În cursul lunii decembrie 2012, judecătoarea Viorica Dinu a primit cu ajutorul colegei sale Antonela Costache suma de 32.500 euro şi a acceptat promisiunea remiterii ulterioare a încă 15.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor de la Curtea de Apel Bucureşti, pentru a-i determina să pronunţe hotărâri favorabile în trei cauze penale. Unul dintre dosare avea ca obiect o contestaţie în anulare, iar în celelalte două dosare se formulaseră plângeri faţă de prelungirea unor măsuri preventive dispuse de procurorii DIICOT.