2.7 C
București
luni, 13 ianuarie 2025
AcasăSpecial"Imnul golanilor" a răsunat din nou în Piața Universității, 25 de ani...

„Imnul golanilor” a răsunat din nou în Piața Universității, 25 de ani de la Mineriadă

Peste 100 de persoane, majoritatea reprezentanți ai Asociației „21 Decembrie 1989”, au marcat împlinirea a 25 de ani de la Mineriadă, în Piața Universității, la fântână, unde au cântat „Imnul golanilor” și alte cântece de la protestul anticomunist din ’90, informează Mediafax.

Oamenii s-au adunat de la ora 18.30, la fântână, majoritatea fiind persoane în vârstă, membri ai Asociației „21 Decembrie 1989”. Unii aveau în piept bilețele pe care scria „golan”, „golan vechi” sau „copil în ’90, golan în 2015”.

Totodată, unii participanți au adus un țarc în care au pus manechine din scândură purtând uniforme de deținuți cu chipurile lui Ion Iliescu, Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu.

Câțiva instrumentiști au început să interpreteze piesele cântate în Piața Universității în timpul protestului anticomunist din aprilie – iunie 1990, dând tonul și celorlalți manifestanți. S-a cântat „Noi de-aicea nu plecăm”, „Imnul golanilor”, de mai multe ori, și „În al nouălea cer”, dedicată lui Vali Sterian și Cristian Pațurcă.

Între cântări, manifestanții au scandat „Iliescu vinovat pentru sângele vărsat” și „Jos comunismul”.

Președintele Asociației „21 Decembrie 1989”, Teodor Mărieș, a declarat că Iliescu va fi judecat și niciodată în România crima nu va mai fi prescrisă.

Totodată, s-a încercat o marcare a momentului sosirii minerilor în Piața Universității, Mărieș apelând la cinci voluntari cărora le-au fost înmânate, lopeți, căști și un coș cu flori, să meargă să planteze florile la borna cu kilometrul 0, în fața Teatrului Național.

Manifestarea a avut loc sub supravegherea jandarmilor.

Sâmbătă se împlinesc 25 de ani de la cea mai sângeroasă mineriadă, din zilele de 13 – 15 iunie 1990, în urma căreia au murit zeci de oameni, dintre care doar şase au fost identificaţi şi recunoscuţi, iar 746 au fost răniţi. La începutul acestui an, în februarie, dosarul Mineriadei a fost redeschis.

Cele mai citite

Zoran Milanović câștigă un nou mandat de președinte al Croației, învingând detașat candidatul conservator

Milanovic, cunoscut pentru pozițiile critice față de UE și NATO, a reafirmat în discursul său de după victorie, că relațiile cu Bruxelles trebuie schimbate Președintele...

Marcel Ciolacu a confirmat: Crin Antonescu va fi candidatul unic al Coaliției la prezidențiale

Decizia, deja stabilită la nivel politic, urmează să fie validată, oficial, în cadrul unui Congres comun al PSD, PNL și UDMR Președintele PSD, Marcel Ciolacu,...

Kim Kardashian, mesaj important către fanii săi. Campanie falsă de strângere de fonduri

Kim Kardashian a lansat un avertisment ferm pe rețelele sale sociale, adresându-se fanilor săi în legătură cu o înșelătorie gravă care îi vizează numele....
Ultima oră
Pe aceeași temă